Cand am plecat din Paris, era, fara doar si poate, pe cale de-a ma pricopsi cu o paralizie. Si ce mult am avut de suferit dupa aceea! Cand am incetat sa mai beau, cand n-am mai fumat atata, cand am reinceput sa meditez in loc sa-mi alung gandurile, Doamne, ce tristete si cata deznadejde! Munca in mijlocul acestei naturi magnifice m-a sustinut din punct de vedere moral, dar chiar si aici, la capatul unor eforturi evidente, puterile m-au parasit.
Lucrez ca un apucat, fiindca toti pomii sunt in floare si vreau sa fac o livada provensala, de-o veselie nebuna. Ca sa-ti scriu cu mintea limpede mi-e din cale-afara de greu, ieri am scris cateva scrisori, pe care apoi le-am distrus. Continuu sa-mi spun in fiecare zi ca suntem obligati sa facem ceva in Olanda, ca trebuie sa urnim aceasta afacere cu o ardoare de sans-culottes, cu o voiosie frantuzeasca demna de cauza pe care o aparam. Iata, asadar, un plan de atac care ne va costa cateva dintre cele mai bune tablouri pe care le-am facut, valorand, sa zicem, in mod sigur mai multe hartii de-o mie de franci, care ne-au costat, in orice caz, bani si-un crampei din propria noastra viata.
Inteleg, Theo, ca-ai putea fi si tu, poate, oarecum strmtorar. Dar tu n-ai adus niciodata, in viata ta, o existenta atat de grea, asa cum am adus-o eu timp de zece sau doisprezece ani in sir. N-ai putea sa-mi dai si mie dreptate acum, cand iti spun ca toate aceastea au durat indeajuns de mult? In acest rastimp, am invatat o seama de lucruri de care habar n-aveam altadata, niste lucruri datorita carora sansele mele de izbanda au capatat noi aripi si ma opun sa mai fiu tinut tot timpul deoparte. Si daca acum as vrea sa ma stabilesc pentru cateva timp la oras sau sa am si un atelier la Paris, ai incerca sa-mi pui bete-n roate?