Numele Oana Busuioceanu a aparut pe mai bine de 20 de volume publicate in anii '60–'80 la Editura pentru Literatura si Arta, Univers, Minerva sau Meridiane. Fiica lui Alexandru Busuioceanu, cunoscutul istoric al artei, poet si universitar stabilit in 1945 la Madrid, semna nu numai traducerea din italiana ori spaniola, ci si aparatul critic al acestor volume. In urma inaspririi regimului editurilor sub Ceausescu, Onica Busuioceanu, care nu era dispusa sa faca vreun compromis cu puterea comunista, fuge in Occident; sta o vreme intr-un lagar de refugiati politici din Italia si in 1985 ajunge in Statele Unite, la Los Angeles. Profesional, Onica se impune pana la urma in America, dar financiar nu reuseste niciodata sa atinga un echilibru. si aici intervine intotdeauna, salvator, un om cu care nu s-a intalnit fata in fata decat o data: Walter Biemel, nascut intr-o familie germana din Brasov, student al lui Heidegger in anii 1942-1944, distins universitar specializat in fenomenologie si filozofia artei. Walter, caruia ea i se confeseaza in lungi scrisori, este cel care o ajuta deopotriva material si sufleteste, pentru ca Onica e foarte singura in exil. Walter este binefacatorul ei pana la moarte (2007) si chiar dincolo de moarte – dovada cartea aceasta.

„Draga Walter, esti un om extraordinar! Nu e destul ca esti generos si saritor, dar mai ai si darul de a intui exact momentul in care cineva are mare nevoie de ajutor... Cum faci de ghicesti tocmai momentul critic si oferi ajutorul tau cu un ceas inainte, asa incat nu numai ca-l scoti pe celalalt din impas, dar ii scutesti si angoasa?“ – scria Onica de la Hollywood in iulie 1985.
„Relatia mea cu ea, una cu totul deosebita, nu e usor de descris. A fost vorba de o afectiune adanca, probabil in prelungirea admiratiei pe care i-am purtat-o mamei ei, fata de care am nutrit un sentiment de mare prietenie, ba chiar de iubire... Cand corespondenta dintre noi a incetat, am continuat relatia prin telefon: fiecare apel din partea Onicai era un prilej de bucurie pentru mine. Nu-mi pare rau decat ca n-a mai apucat sa fie martora aparitiei acestui volum“ – scrie Walter Biemel in 2010.