"Era odata intr-un vechi castel din Carpati o printesa frumoasa si un soldat tanar, firav cu numele de perla...”

Acesta ar putea fi inceputul unei povesti pentru fetite si baieti in cazul in care actiunea nu s-ar fi petrecut in 1944, atunci cand zanele parasisera pamantul, cand oamenii se ucideau, cand domnea groaza.

Pentru Roxana Paleologul si Decebal Hormuz, paradisul verde al iubirii pure de copil a fost inlocuit cu o lume de fier si de foc.

Separarea si moartea par a fi soarta lor.

Dar Dumnezeu nu masoara timpul la fel ca si oamenii: sapte zile pentru El, treizeci de ani pentru ei, si incepe cautarea.

Tandru si feroce, poetic si halucinant, tratat intr-o maniera de ancheta politieneasca, romanul parintelui Virgil Gheorghiu, „Dumnezeu nu primeste decat duminica”, este, de asemenea, o marturie coplesitoare despre timpurile noastre si regimurile totalitare ale secolului XX.

O carte pasionanta care bulverseaza si rastoarna scari de valori atat de tributare unei gandiri materialiste.

„Duminica” este cea care invinge pana la urma si nimeni nu o poate impiedica sa vina: fiecare saptamana are duminica ei. si de data aceasta, autorul inalta privirea cititorului din lumea subterana, materialista si materializanta, spre ora vesniciei, care apare atunci cand timpul pare sa-si fi iesit din matca.

Adevarul este ca Dumnezeu, daca il inmormantezi, el invie.

Acest roman tulburator dovedeste, daca mai era nevoie, ca preotul Virgil Gheorghiu este „poetul lui Hristos si al Romaniei” si ca niciodata nu a fost despartit de Romania: „iar daca intr-o zi ma voi intoarce in Romania, ma intorc acolo unde sunt radacinile mele si nu ma mai misc (…), daca nu pe pamant, atunci in cerul romanesc – acolo cu certitudine”.