Buimacitoarele evocari si confesiuni ale Arianei Rosser Macarie (debut la 72 de ani !) sunt scrise percutant si coplesitor, cu mana de profesionist al labirintului narativ. Nesat evocativ si jubilatie descriptiva. Ironie flegmatic-abraziva, pitoresc psihologic si precizie casanta. Sensibilitate, sagacitate si cinism. Curaj dezarmant in etalarea cearcanelor propriului destin ("steluta mea, o clona nascuta din haos, dupa un calapod schilod"). O autenticitate bine provocatoare, doldora de sinceritati inconfortabile pentru toata lumea, nu fara autopersiflari caustic-orgolioase si intelepciuni tardive. "Goana si risipa bezmetica prin paradisul iluziilor". Falsa resemnare a ridurilor care se contempla sfidator, de nu chiar triumfator in oglinda ("vitalitate tumultoasa") fie ca-i vorba de fetita baietoasa (poreclita Cataveica, Zurla, Coltoasa) cu tata sinucigas, de fiica imprevizibil-naravasa, sora dominatoare, eleva ca o "salbaticiune nedomesticita", studenta caminista si traumele maternitatii, fie ca trecem prin iubiri ratate, umilintele sotiei cu doua divorturi, spectrul otravit al soacrei, culisele televiziunii romane in epoca Octavian Paler-Tudor Vornicu, casatoria cu un englez naucitor si sfertul de veac petrecut cu picanta nonsalanta intr-o Anglie privita mucalit, tandru carcotas, cu ghidusie valaha si mizantropie subtila. Iar de-a lungul textuarii (tricotarii) frizand picarescul (Ariana adora Spania), sumedenie de oameni, stari, peisaje si fapte. Gara, livada, internatul, case de tara si oras, bunici fabulosi, operatii, Tandarei, Alunis, Techirghiol, strada Berzei si Banu Manta, colegi, vedete sau protectori din radio si eleviziune, plus inevitabila vizita a ofiterului recrutor de la Securitate. In fine, marea slabiciune de cititor a autoarei: Mandrie si prejudecata. De acum, cititi dumneavoastra. - Dan C. Mihailescu

Fragment din ebook:

Dis-de-dimi-neata am decis: asa, cu bratul in ghips, o sa dispar. Pana la Sinaia, am mers la vale pe soseaua pustie, adulmecata de toti cainii din cauza cizmelor din blana de capra. Am poposit la vila lui Enescu de la Cumpatul si mi- am oferit zece zile demeditatie, intr-o solitudine imblanzita doar de trosnetul lemnelor din soba si de intalnirile cu empatica ingrijitoare. Cand am deschis usa Tehnicii, unde lucra Bonel, si am aparut ca o sta fie, uluirea provocata m-a racorit. "Am crezut ca te au lichidat teroristii. Te ingropasem deja." Cam asa imbina el proza cu poezia. Razvan, tot prozaic, incercase sa-l linisteasca: "Mai ca-mea n-a patit nimic. N-are stofa de victima!"
Primavara lui '90, o perioada confuza, cu rasturnari zgomotoase de valori, cu politica a la nenea Iancu, cu violenta, saltimbanci si naivi, cu frenezie de capatuiala din orice: blugi, ziare, sacose de la turci, m-a facut si mai zeloasa cu promisiunile andrelelor. Peste oras persista un frig dusmanos, parca impingandu-i pe romani si mai aprig spre ambitii desucheate. Eu am deschis o noua expozitie de tricotaje. Zeci de romani din exil soseau buluc si luau cu asalt Bucurestiul fie pentru a fi martori ai exaltarii generale, fie pentru a-si revedea rudele si prietenii. Veneau si multi ziaristi, cativa au nimerit si in sala mea de expo zitie. Sporovaiau amical si apoi cumparau - sedusi de preturile mici. Afland ca am lucrat in televiziune, imi ofereau cartile de vizita si- mi cereau marunte servicii. Iar eu ma repe zeam sa le indeplinesc: si celui din Atlanta sau Malaga, si muzicantului din Haga. Americanul Michael si-a dorit stea gul nostru. Dupa ce i-am decupat celebra gaura, i l-am daruit. Toti m-au invitat in tara lor. Eu m-as fi dus si in Patagonia, dar am ales orasul Haga, unde locuia simpatica pereche care facuse cele mai multe achizitii de la mine.