Nimeni nu o crede insa pe Maud – nici fiica ei, Helen, nici ingrijitoarele ei, nici politia, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Inarmata cu notite scrise de mana pe care si le lasa singura si cu un sentiment coplesitor ca Elizabeth are nevoie de ajutorul ei, Maud este hotarata sa descopere adevarul si sa-si salveze prietena iubita.

     Dar indiciile pe care le descopera par sa o conduca tot mai departe in propriu-i trecut, la o alta disparitie ramasa nerezolvata – cea a surorii ei, Sukey, survenita la scurt timp dupa al Doilea Razboi Mondial.

     In timp ce amintirile vii ale tragediei care a avut loc cu mai mult de cincizeci de ani in urma o coplesesc, Maud gaseste o noua motivatie in cautarea ei. Ar putea misterul disparitiei lui Sukey sa fie cheia pentru a o gasi pe Elizabeth?

 

    Fragment din roman:

 

    „Este intuneric aici, dar undeva jos pe cer licareste o lumina cenusie - in curand se va face ziua, iar eu trebuie sa ispravesc asta. Burnita mi se agata de par, de brate, de coapse. Ma face sa tremur, dar, din fericire, nu afecteaza solul. Mormanul de pamant nu se clinteste. Trebuie sa ma aplec de-a binelea pentru a sapa. O inspiratie lunga, aerul patrunzandu-mi adanc in plamani, ma face sa simt gustul aspru si umed al pamantului rascolit. Genunchii mi se misca afundati in solul ud, iar materialul pantalonilor atrage incet umezeala spre partea de sus a picioarelor mele. Pamantul mi s-a lipit de maini si mi-a intrat atat de tare sub unghii, incat ma doare. Undeva, undeva este ascunsa cealalta jumatate a pudrierei. In fata mea se afla o groapa, o groapa pe care eu am sapat-o in mijlocul covorului verde al gradinii. Si brusc, nu-mi mai dau seama ce fac aici, ce anume caut. Pret de o clipa sunt prea speriata pentru a ma misca, nestiind ce as putea face in continuare. Ar putea fi orice - as putea sa rup florile din razoarele lor sau sa tai copacii, sa-mi umplu gura cu frunze sau sa ma ingrop pentru ca Helen sa sape din nou.

    Panica incepe sa mi se raspandeasca din stomac, iar omoplatii imi tremura. Frigul mi-a cuprins incheieturile, care ma dor din cauza asta. Incet, imi curat de pe maini cat pamant pot, stergandu-le de covorul verde, de covorul gradinii, nu de muschi, care-i altceva, si ma ridic in picioare cu o miscare sigura. Dar tot simt ca trebuie sa sap, sa caut ceva in pamant. Dar ce-ar putea fi aici, in gradina mea? Poate ceva ce am plantat. Oare am pus ceva aici? Si am uitat?”