Copiii nu sunt nici niste adulti in miniatura, nici niste bebelusi debili. Pe langa iubire, ei au o nevoie vitala de limite si de reguli. 

Cum trecem de la starea de sugar la aceea de adult? Aceasta evolutie decurge dintr-un proces „natural“ sau necesita implicarea parintilor? Este de preferat o educatie bazata pe comunicare sau una punitiva si riguroasa? Exista o tendinta spre delincventa pe care am putea sa o depistam inca din copilarie? Iata tot atatea intrebari la care lucrarea de fata ofera raspunsuri. 

Autoarea ne prezinta in detaliu si intr-un limbaj accesibil, modul in care se dezvolta copilul, diversele etape ale formarii sale psihice, de la momentul conceperii si pana la finalul adolescentei si, mai ales, rolul determinant pe care il au parintii de-a lungul acestor ani. Prin prisma experientei sale de psihanalist, autoarea explica aici, prin exemple concrete, ca trecerea copilului de la o etapa la alta nu poate avea loc fara ajutorul parintilor. Iesind din alternativele considerate de unii inevitabile – ori vorbim cu copiii, ori le fixam limite – Claude Halmos arata ca rolul parintilor este tocmai acela de a imbina ambele actiuni, deci de a discuta cu copiii si de a le impune limite, la fiecare varsta. 

„Ce inseamna „a sanctiona"?

Parintilor le displac cu atat mai mult sanctiunile cu cat le privesc, cel mai adesea, doar in lumina pedepselor pe care ei insisi au fost nevoiti sa le suporte la vremea lor. Pedepse care se distingeau in general prin violenta si absurditatea lor si care, in plus, erau absolut inutile, pentru ca nu-i ajutau in niciun caz sa inteleaga ceva.

Or, ideea de „sanctiune" nu se rezuma nicidecum la o apologie a „loviturilor cu rigla peste degete". „A sanctiona" incalcarea regulilor de catre copil inseamna, in primul rand, ca acesta trebuie sa invete, atunci cand face asa ceva, ca faptele echivalente cu cele savarsite de el sunt intotdeauna sanctionate in societate. Furtul, agresiunea, deteriorarea bunurilor etc. sunt pedepsite de lege. Pentru astfel de actiuni, „oamenii mari" sunt trimisi la inchisoare. Copilul trebuie sa stie asta. Aceasta evocare a dimensiunii sociale a interdictiei este esentiala pentru intelegerea ei.

In plus, copilului trebuie sa i se spuna motivele pentru care astfel de fapte sunt sanctionate. Copilul mic, de exemplu, nu intelege ce inseamna furtul daca nu i se explica. El umbla impreuna cu parintii lui prin magazine, printre rafturi pline cu obiecte. I se par unele mai tentante ca altele si le poate lesne strecura in buzunar. Cum ar putea intelege copilul ca un astfel de gest este blamabil?

Intr-adevar, el nu stie - si nu poate descoperi singur acel lucru - ca obiectele respective au fost cumparate de comerciant si ca acesta le revinde pentru a obtine astfel un beneficiu din care sa traiasca. Ca, prin urmare, sustragerea lor i-ar cauza un prejudiciu grav. „Daca toata lumea i-ar lua marfurile fara sa le plateasca, vanzatorul n-ar mai putea sa traiasca nici sa-si intretina familia." Copilul are nevoie de aceste explicatii. Dar, mai ales, el are nevoie ca ele sa fie asociate cu o actiune.”