Cartea aceasta, scrisa in atmosfera irespirabila din preajma lui decembrie 1989, a aparut abia in 1990, dupa ce filozoful isi multiplicase manuscrisul si il difuzase prietenilor, intr-un gest mai degraba rareori vazut in literatura romana sub comunism. Ea adanceste meditatia ontologica din Sarea pamantului si din A fi, a face, a avea, aplicand-o la relatiile sociale, la situatia omului in cetate si la greutatea cu care politicul apasa asupra vietilor noastre. Asa cum arata intr-o scurta postfata, ca atatia autori ai vremii, pentru a insela vigilenta cenzurii, Mihai Sora a adoptat un limbaj codificat, esopic. Directia "atacului" sau ramane insa evidenta pentru cine este dipus sa se transpuna in realitatile acelor ani.



"Pentru mine, intalnirea cu celalalt este o mare bucurie. Am aceasta disponibilitate oricand... Intotdeauna sunt in dialog cu ceva sau cu cineva." (Mihai Sora)