Volumul autobiografic al lui Ion Vianu propune o incursiune in anii dinaintea exilului sau, de la cererea de intrare in partid (la care, in contextul evenimentelor ulterioare, nu mai primeste nici un raspuns) la semnarea apelului Goma si, in cele din urma, plecarea la Paris in 1977. Textul a fost scris la sfirsitul anului 2006, inainte ca autorul sa intre in posesia dosarului de la Securitate. Citeva documente au fost totusi incluse in addenda: doua note informative si procesul-verbal al sedintei de excludere din postul pe care Ion Vianu il avea la Institutul de Medicina si Farmacie din Bucuresti, proces-verbal care completeaza amintirile autorului si reda atmosfera acelor vremuri.

 

„Daca te incumeti sa-i judeci pe contemporanii tai, e necesar sa faci simultan exercitiul de-a te judeca pe tine. Si daca vei avea curajul sa fii aspru cu propria ta persoana, abia atunci sa ai cutezanta sa aplici aceeasi masura si altora. Fii cel putin asa de aspru cu tine cit esti cu ceilalti. In ceea ce ma priveste, cred ca e mai bine sa fii un dram mai sever cu tine. Garantia morala se intareste.” (Ion Vianu)