Femeia de hartie
„Nu o data, fratii mei vitregi m-au blestemat. Nu o data, fiecare dintre ei a lovit cu putere in usa mea, incercand sa ma terorizeze. Si eram terorizata, mai ales la inceput, cand m-am simtit cel mai vulnerabila si ma chinuia teama ca-mi voi pierde caminul. Stateam in apartament mancand sau citind, cand de dincolo de usa izbucneau dintr-odata lovituri si blesteme. Imi sarea inima din piept, incepeam sa tremur. Uneori, in timpul primilor ani petrecuti singura, ma simteam de parca sufletul mi se ofilea ca o castana care se usca pe dinauntru.
Toate acestea - loviturile, hartuielile, pretentiile fratilor mei - au incetat multi ani mai tarziu, in 1982, in timpul asediului israelian asupra Beirutului. Multi locuitori ai orasului fugisera si casele goale au fost ocupate rapid de locatari ilegali. Aceia dintre noi care au ramas in oras, care n-aveau unde sa plece in alta parte, erau extenuati emotional, saturati, dar nu hraniti, de teama si adrenalina. Odata, crezand ca nu era nimeni acasa, trei barbati mi-au spart apartamentul in zori. Am sarit din pat, inca in camasa de noapte. Nu mai era apa de multe saptamani; nici parul, nici camasa mea de noapte nu mai fusesera spalate de mult timp. Am luat AK-47-le care era pus langa mine in pat, pe partea dreapta, acolo unde obisnuia sa doarma sotul meu cu foarte mult timp inainte. Arma aceea mi-a tinut companie pe toata durata razboiului civil. Desculta, m-am napustit afara din dormitor, agitandu-mi pusca de asalt. Barbatii in tinute militare au aruncat o singura privire la nebuna care ii ataca si au iesit in fuga - nu fara a face zgomot, as putea adauga. M-am repezit dupa ei, dar numai pana pe palier, caci ei deja ajunsesera la parter, alergand intr-o maniera deloc atletica, douasprezece membre independente care se miscau intr-o agitatie dezordonata - ca niste vaci din desene animate, lovite de streche.
Un foc de arma tras de la etajul patru m-a inspaimantat, facandu-ma sa ies din starea de isterie in care ma aflam. Fadia tintise spre unul dintre sacii cu nisip din capatul strazii. La fel ca mine, voia numai sa-i sperie pe barbatii aceia, insa chiar a tras cu pusca.
„Sa nu care cumva sa indrazniti sa va intoarceti, le-a strigat ea. „Asta e cea mai mica dintre armele pe care le am." Apoi le-a zis copiilor ei: „Treceti inapoi inauntru. Nu-i nimic de vazut aici".
Nici ea nu-si spalase de ceva vreme parul de gorgona sau camasa de noapte jerpelita. Probabil arata la fel de infricosatoare ca mine, dar, ca de obicei, avea o manichiura impecabila.
De la doua etaje mai jos, puteam sa observ cum unghia sangerie, frumos conturata, a degetului aratator apasa pe tragaci. Din apartament, sotul ii striga ca e nebuna. Ea a clipit din pleoapele rosii spre cerul albastru si senin. I-am spus sa nu mai traga, altfel israelienii vor bombarda cladirea. I-a luat ceva sa ma recunoasca.
„Da' ai ditamai arma", a remarcat ea.
Odata ce s-a raspandit povestea despre femeile nebune, despre menade si bastoanele lor semiautomate, fratii mei vitregi au incetat sa-mi ceara apartamentul.
Aaliya, cea superioara, cea nebuna."
Descrierea produsului
„Nu o data, fratii mei vitregi m-au blestemat. Nu o data, fiecare dintre ei a lovit cu putere in usa mea, incercand sa ma terorizeze. Si eram terorizata, mai ales la inceput, cand m-am simtit cel mai vulnerabila si ma chinuia teama ca-mi voi pierde caminul. Stateam in apartament mancand sau citind, cand de dincolo de usa izbucneau dintr-odata lovituri si blesteme. Imi sarea inima din piept, incepeam sa tremur. Uneori, in timpul primilor ani petrecuti singura, ma simteam de parca sufletul mi se ofilea ca o castana care se usca pe dinauntru.
Toate acestea - loviturile, hartuielile, pretentiile fratilor mei - au incetat multi ani mai tarziu, in 1982, in timpul asediului israelian asupra Beirutului. Multi locuitori ai orasului fugisera si casele goale au fost ocupate rapid de locatari ilegali. Aceia dintre noi care au ramas in oras, care n-aveau unde sa plece in alta parte, erau extenuati emotional, saturati, dar nu hraniti, de teama si adrenalina. Odata, crezand ca nu era nimeni acasa, trei barbati mi-au spart apartamentul in zori. Am sarit din pat, inca in camasa de noapte. Nu mai era apa de multe saptamani; nici parul, nici camasa mea de noapte nu mai fusesera spalate de mult timp. Am luat AK-47-le care era pus langa mine in pat, pe partea dreapta, acolo unde obisnuia sa doarma sotul meu cu foarte mult timp inainte. Arma aceea mi-a tinut companie pe toata durata razboiului civil. Desculta, m-am napustit afara din dormitor, agitandu-mi pusca de asalt. Barbatii in tinute militare au aruncat o singura privire la nebuna care ii ataca si au iesit in fuga - nu fara a face zgomot, as putea adauga. M-am repezit dupa ei, dar numai pana pe palier, caci ei deja ajunsesera la parter, alergand intr-o maniera deloc atletica, douasprezece membre independente care se miscau intr-o agitatie dezordonata - ca niste vaci din desene animate, lovite de streche.
Un foc de arma tras de la etajul patru m-a inspaimantat, facandu-ma sa ies din starea de isterie in care ma aflam. Fadia tintise spre unul dintre sacii cu nisip din capatul strazii. La fel ca mine, voia numai sa-i sperie pe barbatii aceia, insa chiar a tras cu pusca.
„Sa nu care cumva sa indrazniti sa va intoarceti, le-a strigat ea. „Asta e cea mai mica dintre armele pe care le am." Apoi le-a zis copiilor ei: „Treceti inapoi inauntru. Nu-i nimic de vazut aici".
Nici ea nu-si spalase de ceva vreme parul de gorgona sau camasa de noapte jerpelita. Probabil arata la fel de infricosatoare ca mine, dar, ca de obicei, avea o manichiura impecabila.
De la doua etaje mai jos, puteam sa observ cum unghia sangerie, frumos conturata, a degetului aratator apasa pe tragaci. Din apartament, sotul ii striga ca e nebuna. Ea a clipit din pleoapele rosii spre cerul albastru si senin. I-am spus sa nu mai traga, altfel israelienii vor bombarda cladirea. I-a luat ceva sa ma recunoasca.
„Da' ai ditamai arma", a remarcat ea.
Odata ce s-a raspandit povestea despre femeile nebune, despre menade si bastoanele lor semiautomate, fratii mei vitregi au incetat sa-mi ceara apartamentul.
Aaliya, cea superioara, cea nebuna."
Detaliile produsului