Flower

    "DINTOTDEAUNA MI-AM DORIT sa am cele mai mari note din clasa, s-o fac pe bunica mandra de mine si, mai presus de orice, sa demonstrez ca pot sa fac ceea ce nimeni din familia mea nu a reusit: sa studiez la Stanford.
    Mama si sora mea au fost obsedate de baieti, dragoste si sex. Atat de obsedate, incat nu le-a mai pasat de viitor, de ceea ce voiau ele sa faca. Si, intr-un final, au pierdut totul.
    N-o sa las niciodata un baiat sa-mi ia mintile. Mi-am promis lucrul acesta.
    Dar asta a fost inainte ca un star pop sa se indragosteasca de mine. Inainte de calatorii cu avioanele private, intalniri in secret si versuri care erau scrise doar pentru mine.
    Sunt atat de multe lucruri pe care nu le cunosc despre el. De ce a renuntat la muzica ? Pe unde umbla cand nu suntem impreuna? Ce lucruri intunecate se ascund in trecutul lui? Atunci cand ne sarutam, viitorul pare ceva atat de indepartat. Si acurn... nu mai stiu ce vreau cu adevarat."

    Pentru fanii romanelor „Girl Online" de Zoe Sugg si „Love & Gelato. Vacants la Florenta" de Jenna Evans Welch.
    Fragment din romanul "Flower" de Elizabeth Craft si Shea Olsen:

    “— Pe cat esti de inteligenta, pe atat de naiva poti sa fii cand esti indragostita, imi raspunde ea. Femeile din familia noastra nu s-au dovedit niciodata prea inteligente si au cazut mereu in mrejele iubirii.
    De-a lungul anilor, mi-am spus adesea acelasi lucru, dar cuvintele ei au acum impactul unei lovituri fizice. Poate ca deciziile familiei mele n-au fost dintre cele mai fericite, dar eu si Mia ne datoram viata acestor hotarari. Ca si Leo, de altfel. E greu sa vezi ca bunica regreta existenta noastra. Pornesc pe hol, cu geamantanul dupa mine. Ramane pe loc, fara sa incerce sa ma opreasca — poate pentru ca stie ca n-are ce sa faca.
    Cand ajung la usa de la intrare, mai fac o ultima incercare.
    — Stiu ca esti ingrijorata, bunico. Si iti sunt recunoscatoare pentru grija pe care mi-o porti. Dar m-ai invatat sa-mi pastrez capul pe umeri si stiu foarte bine ce fac.
    — Nu sunt atat de convinsa de asta, imi raspunde, cu glasul istovit si umerii incovoiati de o povara nevazuta.
    Simt din nou o umbra de vinovatie cand deschid usa si ies afara. Nu ma strange in brate, nu ne luam la revedere, nu-mi spune cuvinte de incurajare. Nu poate sa ma impiedice sa plec. E viata mea, imi spun in gand. Si inchid usa in urma mea.
    Pe strada noastra prafuita, vad o masina eleganta si stralucitoare — e limuzina pe care a trimis-o Tate sa ma duca la aeroport. Copiii ma privesc curiosi cum ma urc in masina. Tot ei au facut castele si ingeri de zapada in curtea noastra inainte ca patura alba sa se topeasca. Am devenit atractia intregului cartier in ultimele zile.
   Dar, odata ce pornim la drum, grijile incep sa dispara. E o zi calda si senina, asa ca deschid geamul si imi scot mana afara, bucurandu-ma de aerul proaspat si bland.
    Cred ca soferul ma duce la LAX, dar ne indreptam, in schimb, spre nord si ajungem la un aeroport ce-mi este complet necunoscut. AEROPORTUL VAN NUYS scrie pe poarta de la intrare. Limuzina strabate pista de decolare si opreste in apropierea unui avion alb, care ne asteapta cu scara mobila deja coborata si usa deschisa.”