Romanul surprinde, intr-o maniera neconcesiva, rascrucea existentiala a protagonistului, consumata intre sila, speranta, tembelism si degradare, pe fondul contradictoriu al tranzitiei romanesti. Acest roman abrupt, lipsit de eroi si eroism ori de personaje „pozitive“, respira o ciudata autenticitate.

„Cred ca romanul e un cosmos compensator, o uriasa revansa la mediocritatea existentei, a carei frumusete se destrama in timpi exasperant de descompusi, ce se lasa reconstituiti cu greu si numai citeodata. Cred, de asemenea, ca romanul iti taie respiratia, te intoarce pe dos si te face sa visezi la el multa vreme.“ (Ovidiu Pecican)