Prima carte din Cronicile Dragonilor ne dezvaluie un taram de legenda si o poveste magica, despre curaj, loialitate si prietenie.

    Domnita Quenelda a avut dintotdeauna o legatura magica cu dragonii. Visul ei este acela de a zbura pe un dragon de lupta, alaturi de tatal sau, comandantul Garzii Dragonilor, in razboiul cumplit pe care locuitorii din Imparatiile Celor Sapte Mari il poarta de sute de ani cu goblinii.
    Dorinta cea mai mare a micutului Radacina este sa se tina cat mai departe de dragonii inspaimantatori, cu limbile lor de foc. Cand este numit scutier al tinerei Quenelda, incep sa sara cu adevarat scantei.
    In ciuda tuturor asteptarilor, intre cei doi se naste o prietenie adevarata. Cand Domul Dragonilor este amenintat de un complot mortal, domnita Quenelda si curajosul ei scutier vor reusi sa dejoace planurile unui uneltitor perfid, a carui identitate imbraca straie surprinzatoare.
    Fragment din volumul "Imblanzitorul Dragonilor" de Lucinda Hare:

    „Quenelda privi in sus si-si vazu dragonul cazand ca un meteor in flacari. Jerbe rosii de foc il inconjurau asemenea unei aure. Se napustea spre pamant, bucuros ca zboara iar in Cerul Liber. Dragonul de lupta si stapana lui se grozaveau acum, alegand una dintre cele mai grele manevre ale Garzii Dragonilor: Mortul.
    In sufletul fetei, mandria se lupta cu indoiala; adrenalina ii inunda sangele, inmuindu-i picioarele. Oare nu cumva l-am zorit prea mult? Daca se raneste iarasi? Gloata o incurajase sa fie indrazneata. Se bataia agitata dintr-o parte in alta, iar cataramele cizmelor zanganeau.
    — Doua Inghitituri... incepu sa-si strige dragonul, dar se opri, sovaind.
    Oare ii auzea gandurile in vreme ce se pravalea prin aerul care urla, iar pamantul se napustea spre el? Dar daca ii distragea atentia intr-o clipa importanta? Ce-ar fi trebuit sa faca? Cuprinsa brusc de vinovatie, isi musca buza, dandu-si seama cat de putine stia despre purtarea dragonilor in batalie.
    Tangnost isi ridica bratul fara un cuvant si ii facu un semn aprobator din cap. Quenelda ofta usurata. Daca mai-marele peste dragoni era multumit, atunci n-avea de ce sa-si faca griji.
    — Acum, mormai gnomul.
    Acum! sopti Quenelda cu inflacarare.
    Vorbele ei fura urmate de pocnetul tendoanelor aripilor care se intindeau. In ultima clipa, dragonul isi roti partea din spate a trupului si isi intinse aripile, incetinind. Dar era de ajuns?
    Multimea scoase un strigat. Aproape turtit, cu burta la doar cativa centimetri de pamant, dragonul se pravali inainte dintr-o
singura miscare a cozii oblojite. Aterizand cu aripile intinse pentru echilibru, sari in zigzag prin arena de antrenament, gonind printre stalpii de lemn, ocolind obstacolele cu labele din spate, fumegand si aprinzand in cale zeci de momai umplute cu paie.
    Radacina incremenise de spaima vazand creatura care se apropia de el ca o furtuna. Apoi, fapt de necrezut, sarind pe labele puternice, dragonul facu un salt, cu ghearele si pintenii rasfirati, zdrobind trei momai si incendiind alte patru. Printre padocuri se starnise o pala de vant infocat, iar fumul rosu se involbura cand dragonul se napustea incoace si incolo, lasand in urma o coada de foc, asemenea unei comete. In cele din urma se opri, alunecand la cativa centimetri de zidul arenei; ghearele uriase din spate scormoneau pamantul, aruncand spre banci bucati de tarana si o multime de pietricele.
    Tangnost, Quenelda si unii dintre scutierii mai incercati isi ferira capetele de pietrele care zburau deasupra, lovind cu zgomot cornul triplu si smulgandu-i lui Radacina un tipat de spaima.”