Ii datoram lui Marin Preda mai mult decat majoritatii istoricilor si filosofilor contemporani care reflecteaza asupra destinului romanesc. Efectul relecturii romanelor, nuvelelor, scrierilor sale in general, este cel mai eficient antidot impotriva mitului „desertului cultural" de care a fost suspectat spatiul romanesc in cea de a doua jumatate a secolului XX.

Parerea mea e ca un taran, chiar daca ajunge doctor in filosofie, tot taran ramane. Ideea de familie, de pilda, va fi la el aceeasi ca a unui taran. Despre dragoste va gandi tot ca parintii sai, despre cinste si demnitate va avea aceleasi reprezentari, intr-un cuvant, conceptia lui despre lume, chiar daca va fi un admirator avizat al lui Kant, va fi una taraneasca. Nu va exista manifestare a vietii sale, poate chiar cotidiene, pe care el sa n-o judece cu ochii cu care a vazut odata o lume pe deplin formata, cu metafizica ei. Formarea unei astfel de lumi sau acestui univers uman constituie un secret al experienteii individuale si sociale. (Marin Preda)

„Intalnirea din pamanturi” este volumul de debut al lui Marin Preda. A aparut in 1948 si in cuprinsul sau au intrat urmatoarele nuvele: In ceata, Colina, Intalnirea din pamanturi, O adunare linistita etc. – care prefigureaza motive, intamplari si personaje din roman, usor de depistat la o simpla confruntare, dar mai important decat aceasta este faptul ca inca din nuvele se contureaza obsesia fundamentala a creatiei lui Marin Preda, care este destinul taranului roman.
Fragment din volumul " Intalnirea din pamanturi" de Marin Preda

"Soiul asta de curaj este insa unul care se invata, si Anton se dovedi aici bun: peste cateva luni izbucni razboiul si fu concentrat si, apoi, trimis pe front, nu arata nici o frica, desi stia ca se duce nu pe o simpla miriste sa intampine un singur om, ci pe un camp de bataie unde un om isi poate pierde viata de cateva ori pe zi. Petrecu aproape doi ani tragand cu tunul (facuse armata la artilerie), era caporal, si in cele din urma cazu ranit si fu trimis dupa ce se vindeca, la partea sedentara, la instructia noilor contingente. Isi spunea ca fara indoiala a scapat cu viata din aceasta furtuna fiindca nu-l mai trimisera dupa aceea nicaieri pe linia intaia, pana intr-o dimineata cand intelese ca, apropiindu-se de granitele noastre, razboiul nu se sfarsea.
Era in primavara anului 44 si batalionul nu mai avea program de instructie, contingentul fusese repartizat la unitati operative, iar cadrele de instructie ramasesera pe loc in asteptarea contingentului urmator. Erau putini, o suta si ceva de oameni. In ziua aceea, gornistul suna adunarea batalionului, fapt care mira pc oameni, deoarece, dupa plecarea recrutilor, batalionul nu mai avea program riguros de instructie, oamenii umblau toata ziua prin oras, nu se mai faceau nici adunari si nici ofiterii nu mai veneau zilnic la cazarma.
In timp ce se adunau se afla repede despre ce e vorba: maiorul va citi un ordin de zi. Ce fel de ordin? Plecau undeva? Plecau pe front? Dar nimeni nu se ingrijora. Asemenea vesti se afla din vreme! Trebuie sa fic cine stie ce... "