Comunismul este o experienta esentiala a istoriei secolului XX. Radacinile sale istorice si primele incercari de organizare dateaza din secolul XIX, fiind o miscare revolutionara si o chemare utopica la egalitarism. A fost un mit, o speranta capabila sa mobilizeze milioane de oameni, dar si o amenintare, si un cosmar pentru o mare parte a lumii. Caracterul contradictoriu al experientei comuniste, pus in lumina de aceasta carte, trebuie privit diacronic prin prisma principalelor eve nimente pe care le-a conditionat in mare masura, dar de catre care a fost modificat intr-un grad la fel de semnificativ.

 Fragment din cartea "Istoria ilustrata a comunismului" de Marcello Flores:

 „REVOLUTIA BOLSEVICA
 Comunismul trebuia sa reuseasca sa se impuna in zonele cele mai avansate ale dezvoltarii capitaliste; aceasta era previziunea, speranta si convingerea liderilor care intemeiasera organizatiile muncitoresti internationale. Dar, in tarile cele mai avansate, precum Germania, Franta, Marea Britanie, instinctele nationaliste care insotesc izbucnirea Primului Razboi Mondial sunt mai puternice decat solidaritatea muncitorilor.
Comunismul, care parea invins si ingropat de nationalism, renaste ulterior, aproape surprinzator, in toiul unui razboi pe care socialismul Internationalei a II-a nu reusise sa-l impiedice.

 NASTEREA SI AFIRMAREA BOLSEVLSMULUI
In contextul opozitiei dintre retorica revolutionara si neputincioasa a maximalistilor si optiunea pentru o colaborare a claselor, promovata de reformisti - cele doua suflete ale socialismului international de la inceputul secolului XX - in interiorul miscarii muncitoresti va lua nastere un curent care isi revendica oficial originile din comunism si revolutie si care propune transformarea razboiului mondial in razboi civil.
Curentele comuniste sunt pretutindeni lipsite de putere si minoritare, fie ca s-au constituit ca partide politice independente, fie ca inca mai fac parte din partidele socialiste. Glasul lor razbate cu greu, cu exceptia Rusiei, unde, tocmai in timpul razboiului, dobandesc o popularitate tot mai mare si castiga tot mai mult adeziunea maselor. Aici, comunismul ia numele de bolsevism si, chiar daca este minoritar din punct de vedere politic si organizatoric, se vadeste capabil sa conduca miscarea revolutionara care avea sa zguduie Rusia in 1917.
Comunismul ca revolutie se manifesta in inima unei tari enorme, in care economia capitalista este mai inapoiata decat in restul Europei, unde 90% din populatie traieste la sate, iar puterea politica se afla in mainile unei autocratii absolute. Din punct de vedere teoretic, poate parea o contradictie sau o eroare a istoriei. In realitate, este vorba de inceputurile unei experiente istorice care avea sa marcheze intreg secolul XX, inceputul adevaratei istorii a comunismului.
Partidul Muncitoresc Social-Democrat Rus este infiintat in martie 1898, la Minsk, de noua socialisti marxisti. Nici unul dintre ei nu isi imagineaza ca douazeci de ani mai tarziu socialismul marxist va ajunge la putere. De altfel, persecutiile politiei tariste fac ca activitatea noii organizatii sa fie tot mai dificila, chiar si la nivelul simplei propagande.
Cel de-al doilea congres al partidului se desfasoara in afara tarii, la Bruxelles si la Londra. Iau parte mai putin de cincizeci de delegati, aproape toti plecati din patrie, scapati din inchisoare sau veniti din exil. Acesta avea sa fie adevaratul congres de infiintare si scindare a partidului. Cu aceasta ocazie prinde consistenta opozitia dintre bolsevici (majoritari) si mensevici (minoritari), privind nu atat programul partidului, cat aprobarea statutului acestuia si alegerea grupului lider. In fruntea bolsevicilor se afla Lenin - pe atunci exilat in Siberia - care, din acel moment, va conduce, alaturi de Plehanov, ziarul partidului, Iskra (Scanteia). "