"Cand m-am nascut, mama mi-a dat numele dupa o fata dintr-o carte pe care i-o daruise tatal meu, o carte care se chema Istoria iubirii." Alma Singer are paisprezece ani, traieste in New York si incearca sa gaseasca un antidot pentru singuratate. Crezand ca-l va afla intr-un roman pe care mama ei il traduce cu frenezie, adolescenta porneste in cautatea autorului misterios.
    In acelasi New York isi duce zilele Leo Gursky, un batran singur si atat de invizibil in anonimatul sau, incat incepe sa se indoiasca de propria-i existenta. Barbatul traieste chinuit de amintirea iubirii pierdute care, cu saizeci de ani in urma, in Polonia, i-a inspirat cartea vietii lui, Istoria iubirii. Si, desi Leo nu stie inca, romanul pe care-l credea distrus a supravietuit miraculos, si-a dobandit notorietatea sub numele altuia, a traversat oceanul, a strabatut timpul a schimbat destine si a ajuns in cele din urma in mainile Almei, fata numita astfel dupa eroina din carte.

    "Un roman minunat, plin de tandrete si originalitate." (J.M. Coetzee)
    "O carte superba, vie, scrisa cu inteligenta si emotie, care ne reda intreaga bucuria lecturii." (Ali Smith)
    "O poveste trista si frumoasa, in care destinele omenesti se intrepatrund labirintic, iar povestile intra una intr-alta asemenea papusilor rusesti." (The Times)

     Fragment din romanul "Istoria iubirii" de Nicole Krauss:

    „Toate capitolele sunau cam asa, si nici unul dintre ele nu m-a ajutat sa inteleg de ce aceasta carte era atat de importanta pentru Jacob Marcus. In schimb, am inceput sa ma gandesc la tatal meu. La ce o fi insemnat pentru el Istoria iubirii, daca i-a daruit-o mamei la doar doua saptamani dupa ce a intalnit-o, desi stia ca nu cunoaste limba spaniola. De ce ? Desigur pentru ca se indragostise de ea.
    Si pe urma m-am gandit la altceva. Daca tatal meu a scris ceva pe exemplarul din Istoria iubirii daruit mamei? Niciodata nu-mi trecuse prin minte sa caut. M-am dat jos din pat si am urcat la etaj. Biroul mamei era gol si cartea se gasea langa computer. Am luat-o si am deschis-o la pagina de titlu. Intr-o caligrafie pe care nu o recunosteam, statea scris: „Pentru Charlotte, Alma mea. Aceast este cartea pe care as fi scris-o eu, daca as fi putut sa scriu. Cu dragoste, David.”
    M-am intors in pat si m-am gandit mult timp la tata si la cele douazeci si doua de cuvinte pe care le scrisese. Si pe urma am inceput sa ma gandesc la ea. La Alma. Cine era ? Mama ar fi spus ca era toate femeile, fiecare fata si fiecare femeie pe care cineva a iubit-o vreodata. Dar cu cat ma gandeam mai mult, cu atat imi spuneam ca trebuie sa fi fost si cineva anume. Cum ar fi putut Litvinov sa scrie atat de mult despre iubire, daca n-ar fi fost el insusi indragostit? De cineva anume. Si acest cineva trebuie sa se fi numit...
    Sub cele noua indicii pe care le enumerasem, am mai adaugat unul:
    14. NASTEREA SENTIMENTELOR
    Am alergat la bucatarie, dar nu era nimeni acolo. M-am uitat pe fereastra si, in curtea noastra din spate napadita de balarii si de vegetatie dezordonata am vazut-o pe mama. Am impins usa.
    — Alma! am spus cu respiratia taiata.
    — Hmm?
    Mama tinea in mana o sapaliga. Nu am avut timp sa stau sa ma intreb ce facea ea cu sapaliga, din moment ce tata, si nu ea, era cel care se ocupa de gradina si din moment ce erau orele noua si jumatate seara.
    — Care era numele ei de familie? am intrebat.
    — Despre ce vorbesti? s-a mirat mama.
    — Despre Alma, am raspuns iritata. Fata din carte. Care e numele ei de familie?
    Mama si-a stes fruntea cu mana, lasand in urma o dara de pamant.
    — Acum ca mi-ai atras atentia - intr-adevar, intr-unul din capitole apare si numele ei de familie. E un lucru ciudat, pentru ca toate numele din carte sunt spaniole, si numele ei e...
    Mama s-a incruntat.
    — Ce e ? Care-i numele ei?
    — Mereminski, a raspuns mama.
    — Mereminski? am repetat eu.
    A confirmat din cap.
    — M-E-R-E-M-I-N-S-K-I. Mereminski. Nume polonez. Este unul dintre putinele indicii prin care Litvinov a lasat sa se inteleaga de unde venea el.”