Pe măsură ce a trecut timpul, interesul public pentru revoluția din decembrie 1989 s-a diminuat. Duse sunt zilele când fiecare ziar (și ce populară era presa tipărită!) oferea materiale pe larg legate de evenimentele care au condus la prăbușirea regimului comunist, când fiecare televiziune avea cel puțin o emisiune dedicată retrospectivei, analizei, dezvăluirilor legate de revoluție. Nu trecea un decembrie fără să dai de caseta procesului Ceaușeștilor, comentată sau nu. Poate tocmai datorită abundenței controverselor, investigațiilor, ipotezelor, confruntărilor, multe dintre ele rămase fără un răspuns satisfăcător, definitv, poate pentru că o parte a protagoniștilor acelor vremuri au trecut în neființă sau au părăsit scena publică, poate pentru că, între timp, s-au născut deja niște generații postdecembriste, care au ajuns la maturitate și cărora decembrie 1989 le este străin, comemorarea Revoluției va îmbrăca, în următoarele decenii, hainele festive formale neutre, ca orice eveniment istoric consumat și depășit fără să mai ridice semne de întrebare.

Probabil că generațiile viitoare fie vor fi complet străine de momentul care a adus căderea regimului comunist, fie îl vor privi ca pe o sursă de legitimare a eroismului românesc, ca pe o dovadă a faptului că românii pot fi solidari și uniți când vine vorba de a lupta pentru o cauză dreaptă. E ușor să rezumi revoluția din decembrie 1989 apelând la reprezentări ideale: oamenii nemulțumiți au căutat să răstoarne tiranul, au fraternizat în cele din urmă cu Armata iar trupele fidele lui Ceaușescu și pretinșii teroriști au dat naștere unui măcel care nu a putut însă opri eliberarea națională. Tocmai o asemenea imagine, diluată de uitare și simplificare riscă, pe termen lung să deformeze memoria colectivă, să pună baza unei falsificări informale a istoriei de care ne chinuim încă să scăpăm, de mai bine de 20 de ani. În acest sens, un antidot potrivit pentru amnezia colectivă, pentru interpretări facile și (fals) eroice este o perspectivă analitică și lipsită de partizanat sau de abordări emoționale care a avut nevoie de ani de zile buni pentru a se cristaliza, pentru a căpăta expresie într-un proiect riguros și temerar.

Este vorba de unul dintre volumele istoricului Alex Mihai Stoenescu, în care se concretizează succint, rezultatele cercetărilor longevive pe care autorul le-a făcut în legătură cu evenimentele din 1989. Experiența și familiaritatea cu acest subiect, paleta largă de instrumente folosite în documentare (de la cercetarea arhivelor, la interviuri, reconstituiri) garantează seriozitatea și mai ales caracterul sistematic al abordării lui Stoenescu. În primul volum dedicat Revoluției din 1989 (un volum care face parte din seria istoriei loviturilor de stat din România), Alex Mihai Stoenescu examinează, cronologic și în amănunt, cursul evenimentelor de la Timișoara. Ceea ce cu prea mare ușurință a rămas în memoria tuturor drept originea revolutiei romanesti, o revoltă care a articulat explicit și rapid o furie populară îndreptată împotriva unei tiranii, o revoltă care a fost întâmpinată de represaliile unor cinici și nemiloși militari, alături de odioși securiști este demontată și reasamblată de Alex Mihai Stoenescu intr-o analiza complexa. Asa cum sugereaza autorul, in analiza sa, evenimentele din 1989 imbraca un caracter compozit si evidentiaza o evolutie particulara, fiind rezultatul montat deopotriva de interesele politice ale puterilor internationale, activitatea serviciilor secrete straine, dar si a proastei gestionari interne a momentului de criza inscenat, provocat si a resorturilor exploatate din plin ale psihologiei multimilor.

Marile puteri se coalizeaza in pregatirea rasturnarii lui Ceausescu – ele cauta sa amorseze deghizat printr-o subversiune si apoi printr-o diversiune o criza in Romania care sa forteze si sa ofere ocazia liderilor PCR sa il detroneze pe dictator. Insa incercarea de la Iasi in acest sens (adevaratul loc in care a inceput revolutia, dupa cum sugereaza Alex Mihai Stoenescu) esueaza, la fel cum s-ar fi intamplat si cu cea de Timisoara daca nu ar fi intervenit o serie de factori decisivi. Protestul din jurul locuintei lui Laszlo Tokes este doar un pretext pentru pregatirea tulburarilor civile si, dupa cum dezvaluie autorul in reconstituirea sa, fenomenul de solidaritate cu pastorul maghiar (izolat si fara prea mare impact) se consuma repede si este resuscitat si transformat in miscare revendicativa politica de masurile insistente, provocatoare si incitatoare ale unor grupuri de diversionisti. Pe 16 si 17 decembrie autoritatile actioneaza prudent si doar ordinele abuzive si neinspirate ale lui Nicolae Ceausescu -decreterea ilegala a starii de necesitate si aglomerarea reprezentantilor oficiali la Timisoara reprezinta elementele necesare si suficiente care au condus la prelungirea dezordinii . Cu toate acestea, represiunea fortelor armate impotriva populatiei nu are corespondentul real pe care presa internationala s-a straduit sa il scoata in evidenta (in tentativa de a promova raspandirea protestelor): Alex Mihai Stoenescu analizeaza pe rand cazurile soldate cu cele mai multe victime (precum evenimentele de la Catedrala, Calea Girocului sau Lipovei) si, raportandu-se la procedurilor militare ,la legislatia romaneasca din acea vreme dar si la dreptul international, autorul surprinde punctual maniera in anumite situatii legitima si, in alte situatii, lipsita de legitimitate in care a actionat Armata (Securitatea se retrasese inca de la inceput de pe strazi). Figuri demonizate, mitologii si legende nascute in revolutie sunt epurate prin filtrul analizelor comparative care nu lasa locul generalizalilor, sub nicio forma. Abia dupa 3 zile de foc si dezordine, intr-o maniera chinuita si nehotarata, apare si revolta populara in 20 decembrie, cand muncitorii intra in greva, provocati de prelungita stare de asediu si de zvonurile revoltatoare care circulau prin oras (neintamplator, desigur). Fara sa se plaseze in rol de judecator care da verdicte, fara sa condamne sau sa elogieze pe participanti, Alex Mihai Stoenescu isi pastreaza tonul si abordarea neutra a specialistului: confrunta teorii si ipoteze, pe baza argumentelor si marturiilor participantilor (multe dintre ele contradictorii), antreneaza notiuni juridico-militare relevante, surprinde corelatii si cauzalitati cu prudenta pentru a oferi o imagine cat mai nuantata si mai ordonata asupra evolutiei evenimentelor de la Timisoara.

Poate tocmai din cauza pericolului uitarii si al simplificarii (pe care cartea de fata il combate din plin) cred că e necesar, ori de câte ori avem ocazia să încercăm, cu ajutorul unor specialiști să explorăm momente semnificative din istoria recentă, dacă nu pentru a o înțelege mai bine, măcar pentru a ne aminti câteva elementare idei de bun simț, care să tempereze naționalismul gregar, atitudinile extremiste, fie ele apologetice, fie ele disprețuitoare la adresa poporului din care facem parte, care sa ne aminteasca de faptul că nu există etichete accesibile care să rezume perfect un eveniment, faptul ca, nici in decembrie 1989, nu am fost eroii care am crezut ca am fost.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro