Cred ca juristul Apostol Deciu e ultimul trubadur al secolului, acum la trecerea in mileniul trei. In noptile de toamna cu luna, struna sa moldava s-aude vibrand infiorata de iubirile acelea patimase, ca la Hanu-Ancutei, cu iubiti ce devin fiinte fantastice, coborand din basme si din vis pentru a se metamorfoza apoi in horbote de flori si de primaveri. Nu cred ca de la Eminescu incoace a mai cantat cineva atat de patimas luna; e adevarat, nu cu functia aceea meditativ-romantica (filozofica), ci cu una in substituiri feminine, pana la senzual si strigat, pe ideea: „Lumea mea, ramai asa!" Care lume? Aceea ce a fost si pe care n-o mai poate tine vie decat re-creand-o, eliberandu-se astfel de spaima exitusului. In romanta si madrigal, cu finaluri de rubaiat, dar si cu pasteluri simboliste, poetul Apostul Deciu colinda traseele vietii, evocandu-si iubirile, dar nu numai, si parca isi inchina opusul sau poetic altui jurist ce l-a precedat pe-aici prin orasul de la poalele Tampei, rostind: „iti mai aduci aminte, doamna?" „Iti multumesc, iubire!" insa e mai mult, si intregeste frumos cretia acestui discret menestrel, excelent insa si ca fabulist si sonetist (vezi volumele anterioare: Urzici si orhidee, Parfum de amintiri). - Ion Topolog Popescu