Cronica de familie sta sub pavaza sumbra a lui Nietzsche. Senzatia neantului interior le impulsioneaza membrilor Familiei vointa de putere: sa traiesti stiind ca adevarata ratiune a vietii consta in revelatia neantului si in cucerirea lui, fie ca in esec, fie ca in victorie, vei ajunge la un fatal paradox: o noua si ultima revelatie a nimicului. Protagonistii Cronicii n-ar putea trai decat la inceputul lumii, cand vointa lor de putere s-ar putea manifesta din plin, cand totul ar putea fi castigat; or, ei traiesc la sfarsitul lumii, cand nu mai este, de fapt, nimic de facut, nimic de castigat. Cel mai bine exemplifica situatia de fapt traiectoria tragica, absurda si descendenta, derizorie, a biografiei Elvirei Vorvoreanu, cea mai vie si fascinanta femeie lansata vreodata in proza romaneasca.