„Dupa romanele Zorba Grecul, Hristos rastignit din nou, Ultima ispita a lui Hristos si Fratricizii, memorialistica reprezinta partea cea mai valoroasa a operei lui Kazantzakis si se bucura de aceeasi celebritate. Kazantzakis nu e un calator de rand. El este calatorul filozof caruia locurile vazute, oamenii, creatiile lor, istoria lor, credintele si obiceiurile lor ii trezesc reflectii adanci asupra existentei si destinului omenesc, reflectii care prin frumusetea exprimarii aprind sufletul cititorului, iar prin indrazneala lor ii starnesc mintea catre meditatii rodnice – spirituale, morale si estetice.“ (Ion DIACONESCU)

„Acest glas nemilos – Tigroaica, tovarasa mea de calatorie – ma insotea in toate calatoriile mele. Pe toate le-am vazut impreuna. Am mancat si am baut amandoi la mesele strainatatii, am suferit impreuna, ne-am bucurat impreuna de munti, de femei, de idei. si, incarcati de prazi, plini de rani, ne intoarcem de-acum in racoroasa, linistita noastra chilie... si ne gandim la cate am vazut si la cate avem inca sa vedem. Ne bucuram amandoi ca toata lumea aceasta, vazuta si nevazuta, este o taina nedezlegata, adanca, de neinteles, dincolo de minte, de nazuinta, de certitudine.“ (Nikos KAZANTZAKIS)

„Au venit Taema, Mansur si Aua, cei trei camilari care ne vor ajuta sa urcam pe varful muntelui Sinai. Cu vesminte colorate, cu trei cununi din par de camila infasurate pe cap, cu un iatagan lung petrecut cu o curea pe dupa umar. Beduini supli, cu picioare subtiri, cu ochi rotunzi, vulturesti. Ne-au salutat ducandu-si palmele la inima, la buze si la frunte... Soare, o livada verde, mici pui de camila si oi care pasc, corturi din par de camila colorat, femei cu belciuge de argint la glezne si la brate, vopsite cu galben si negru stau in fata corturilor si taifasuiesc. Mancarurile scot aburi – orez si lapte si paine alba si un pumn de curmale. si un urcior cu apa rece. si trei corturi sunt cele mai mari, trei camile sunt cele mai iuti, trei femei sunt cele mai frumoase – corturile, camilele si femeile lui Mansur, ale lui Taema si ale lui Aua...“


NIKOS KAZANTZAKIS (1883-1957) s-a nascut la Iraklion, in insula Creta, unde a fost si inmormantat. Intre 1902 si 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, si-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A strabatut Grecia si lumea in lung si-n lat, calatorind ca nici un alt scriitor grec. Aflat vesnic in conflict cu autoritatile din tara pentru opiniile sale indraznete (asemenea prietenului sau Panait Istrati, era atasat ideilor de stanga), desi a indeplinit o vreme si functii publice, a gasit mai multa pretuire in strainatate decat in Grecia. A fost nominalizat in mai multe randuri la Premiul Nobel. A primit, in 1956, Premiul pentru Pace la Viena. In jumatatea de secol daruita literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie (Odiseea. O continuare moderna contine 33 333 de versuri, 1938), proza (in afara celebrei Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas, 1946, a scris romane care sunt tot atatea momente de referinta ale literaturii secolului XX - intre care Hristos rastignit din nou, 1948, Ultima ispita a lui Hristos, terminat in iulie 1951, dar publicat in Grecia in 1955, si Capitan Mihalis, 1953), dramaturgie, memorialistica (autobiografia Raport catre El Greco, aparuta dupa moartea sa, in 1961; cartile de calatorie ale lui Kazantzakis au reputat, de asemenea, un mare succes), eseuri si traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a bucurat de celebritate in lume ca nici un alt autor grec, detinand recordul de traduceri: in peste 100 de tari.