Publicat in 2015, romanul La marginea apei a fost Numarul 1 pe listele de bestselleruri din New York Times si USA Today. Inclus pe Publishers Weekly Bestseller List si Indie Bestseller List. National Post Best Book of the Year. BookPage Top Pick in Fiction. Nominalizat pe lista scurta la Goodreads Choice Award Best Historical Fiction si Romantic Novelists Association Historical Novel Award. Romanele semnate de Sara Gruen sunt traduse in peste 45 de limbi si s-au vandut pana in prezent in peste 10 milioane de exemplare.

La inceputul anului 1945, Maddie si Ellis Hyde, un tanar cuplu american din inalta societate a Philadelphiei, hotarasc sa traverseze Atlanticul, in ciuda razboiului care devasta Europa, cu intentia de a dovedi existenta monstrului din Loch Ness si de a spala astfel onoarea familiei, patata cu zece ani in urma, cand colonelul Hyde, tatal lui Ellis, falsificase cateva fotografii infatisand faimoasa creatura ce facusera inconjurul lumii. In timp ce Ellis si bunul sau prieten Hank Boyd se lanseaza intr-o cautare frenetica, Maddie incepe sa descopere adevarul crud care a stat de fapt in spatele propriei casatorii. Pusa acum fata in fata si cu realitatea razboiului, tanara femeie devine tot mai constienta de vulnerabilitatea umana, iar lupta pe care o duce ca sa se redefineasca o apropie de o lume plina de mistere si superstitii apartinand unui spatiu de legenda.

Traducere si note de Irina Bojin
    Fragment din romanul "La marginea apei" de Sara Gruen:

    „Chiar in moment acela, Ellis si Hank au dat buzna inauntru, cu obrajii inrositi de frig, cu hainele si palariile ude de ploaie.
    — ...asa ca, daca anuntul apare vineri, spunea Ellis, am putea avea primele raspunsuri chiar de marti. Intre timp, mai putem merge o data la...
    S-a oprit, dandu-si seama ca toata lumea era cu ochii pe el. Hank a ramas cu bratele atarnandu-i pe langa corp. Isi strangea si isi desfacea degetele, ca un cowboy care se pregateste sa traga. Meg a luat o carpa si s-a apucat sa stearga tejgheaua. Gazda noastra, zdrahonul cu barba neagra, imbracat intr-un pulover impletit, de culoare verde-inchis, a aparut in cadrul usii din spatele barului.
    Dupa o tacere care parca nu se mai sfarsea, mos Donnie a pus halba jos si a coborat de pe taburet. Si-a luat bastonul si s-a apropiat schiopatand. Poc, poc, poc.
    S-a oprit in fata lui Ellis, care era cu mai bine de un cap mai inalt decat el. L-a masurat din priviri din crestet pana-n talpi, o data si inca o data. Pielea gatului i se intindea precum cea a unei broaste testoase cand ridica barbia ca sa-l priveasca pe Ellis in ochi.
    — Semeni cu taica-tau, a zis in cele din urma.
    — Poftim? a intrebat Ellis, albindu-se la fata.
    — Vanatorul de monstri. In treispatru. Nu m-am hodorogit inca.
    Vinisoarele sparte de pe obraji i s-au invinetit. O picatura de saliva i-a sarit printre buze.
    Meg a aruncat o privire incruntata spre Ellis, apoi s-a apucat, iar sa stearga tejgheaua.
    — Hai, Donnie! a spus. Asaza-te si am sa-ti aduc placinta.
    Batranul nu i-a dat nici o atentie.
    — Umbli sa prinzi monstrul, banuiesc? Ori ai de gand sa duci lumea de nas cu o fotografie, cum a facut taica-tau?
    Din palid, Ellis s-a facut rosu ca focul intr-o secunda.
    Batranul s-a intors si s-a indreptat cat a putut de repede spre locul in care isi lasase haina, bocanind cu batul rasucit in lespezile de piatra.
    — Eu nu mai stau nici o clipa in acelasi loc cu netrepnicu' asta.
    — Chiar a zis ce cred eu ca a zis? a intrebat Ellis. M-a facut netrebnic?
    — Daca n-ar fi olog, i-as trage un pumn in falca! a spus Hank.”