Câștigătorul anului 2013 al Premiului Goncourt, cea mai prestigioasă recompensă pentru orice scriitor francez, este Philip Lemaitre, cel care a făcut o vizită, recent și în România, pentru a se întâlni cu cititorii romanului său - sunt de apreciat, așadar, eforturile Editurii Trei de a pune la dispoziția publicului român, atât de repede, un volum de asemenea dimensiuni și de a reuși să îl aducă pe autor în fața cititorilor , atâta timp cât e lesne de înțeles cât de ocupați devin autorii care își adjudecă premii prestigioase.

O lucrare de proporții considerabile, romanul lui Lemaitre se citește pe nerăsuflate, în ciuda temelor sumbre și a peisajului diform moral, deznădăjduit pe care îl evocă. Iar asta se întâmplă datorită arhitecturii sale armonioase, care combină populara reteta politista cu fresca socială a unui deceniu prea puțin familiar pentru multi cititori: povestea lui Lemaitre reușește să așeze elementele care conturează atmosfera unei epoci, care pot fi privite ca osatură a unui schelet narativ pe care se montează musculatura, adică factorul activ care împinge atenția, paginile cărții, reprezentată de o intriga cu iz polițist (Lemaitre este un scriitor recunoscut pentru măiestria sa de a țese intrigi detectiviste, așa cum știm din romanul Alex, publicat în cadrul Seriei Negre, a Editurii Trei).

Acțiunea romanului începe la finalul Primului Război Mondial, în vremuri pe care prejudecățile naive le-ar putea socoti eliberatoare și pașnice, cufundate în entuziasmul reconstrucției franceze după un conflict epuizant. În ultimele zile ale conflagrației, un ofițer francez nu ezită să sacrifice viețile și integritatea trupelor sale pentru a lansa un ultim atac, necesar nu atât pentru înfrângerea dușmanului, cât pentru satisfacerea unor vanități militare. Locotenentul Aulny-Pradelle, un ins cu o încrâncenare de taur, fără răbdare, fără scrupule, ahtiat să recâștige averea și onorurile pierdute ale familiei sale e capabil de cele mai diabolice calcule pentru a-și duce la bun sfârșit scopurile – prima sa inițiativă este aceea de a-și sacrifica trupele din subordine într-un atac absurd, care să-i aducă promovarea în ierarhia militară, înainte de finalul războiului.

Printre cei trimiși la atac se află și soldatul Albert, un contabil mediocru care de abia așteaptă să se întoarcă la logodnica sa dar și soldatul Edouard, fiul excentric al unui industriaș francez, un tip cu afinități artistice. Edouard îl va salva pe Albert de la moartea premeditată de teribilul Pradelle, cu prețul unor răni mutilante și ireversibile. Imediat după război, îndatoratul Albert îl va îngriji cu dăruire și devotament pe salvatorul său care refuză orice intervenție menită să-i amelioreze chipul desfigurat. Refuzând să-și revadă familia, să-și reîntâlnească tatăl și sora, Edouard reușește, cu ajutorul camaradului său să-și însceneze moartea și să obțină o nouă identitate. Duioasa mulțumire a Franței pentru eroii săi e reprezentată mai degrabă de un șir lung de belele și de o condamnare la un trai la limita supraviețuirii a celor doi camarazi: dedicat să joace comedia morții lui Edouard, să-i asigure dozele de morfină, Albert acceptă cele mai umilitoare slujbe, purtând în spate povara singurătății și a minciunilor. Pentru Edouard, dependent de droguri și mutilat, zilele sunt doar o nesfârșită repetare de imagini anoste și suferințe fizice, fără sens. De cealaltă parte, locotonentul Henri Pradelle, profitând de oportunitățile deschise de încheierea războiului, devine un milionar ambițios, ajungând în același timp să il aiba ca socru pe un personaj influent de care Edouard și Albert nu sunt străini. Lăcomia și orgoliul lui Pradelle îl vor împinge pe acesta să plănuiască o afacere de proporții prin care să câștige sume fabuloasă, trăgând pe sfoară guvernul francez, printr-o pretinsă inițiativă nobilă de a întoarce cadavrele eroilor îngropate pe câmpul de bătălie, la familiile lor. Sub auspiciul omagiului și respectului pentru cei căzuți, Pradelle e gata să sacrifice calitatea și costurile cosciugelor dar si calitatea muncitorilor pentru a-și spori averea. Însă în același timp, excentricul Edouard cel care își va redescoperi in mod miraculos pasiunea pentru desen va dezvolta planul pentru o escrocherie la fel de monstruoasă, nu atât pentru bani, cât mai ales din dorința de a recupera voluptatea provocării, sentimentului vitalității și al puterii curmate de război. Lemaitre urmărește în detaliu asamblarea acestor înșelătorii care se vor intersecta în cele din urmă și vor conduce spre un deznodământ demn de un roman polițist.

Scriitorul francez evocă o lume care își continuă descompunerea morală și fizică inclusiv după război. E vorba de o lume aflată în criză, în care nimic nu mai e inviolabil și sacru, în care chiar și doliul și suferința colectivă devin mijloace facile de exploatare și îmbogățire. Este vremea favorabilă marilor averi, vremea polarizării sociale (lumea se împarte între cei care plutesc și cei care se prăbușesc), în care compasiunea, onestitatea și sentimentele umane par secătuite din rădăcini, impotmolite într-o mlaștină a oportunismului și a disperării. Mutilați fizic și săraci sau, dimpotrivă, strălucitori și seducători, protagoniștii lui Lemaitre dezvăluie aceeași desfigurare morală, întregind senzația de înfrângere și imposibilitate de recuperare. Romanul scriitorului francez dezvăluie, dincolo de intriga polițistă (laborioasă și minuțios alcătuită) o lume tragică și tristă, o lume în care solidaritatea victimelor se naște din ură și egoism, în care corupția și cinismul din noul imperiu al escrocilor ajunge să pervertească și cel mai de preț ideal postbelic: memoria colectivă.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro