Ne ducem viaţa într-o ţară care “ne ocupă tot timpul”, “în care avem de toate, şi mai bune şi mai rele”, “în care totul e posibil” (americanii să stea liniştiţi în banca lor) şi “din care nimeni nu scapă dumirit până la capăt”, dacă e să ne folosim doar de câteva din expresiile destul de populare pentru a aproxima atmosfera de pe la noi. Presa ne amuză sau ne cutremură în fiecare zi cu poveşti autohtone adevărate, în care contrastele se derulează (de câţi ani oare?) drept coordonate şi mărci definitorii ale tranziţiei pe care nu o mai încheiem: capsule semeţe de oţel, simboluri ale prosperităţii contemporane ne îmbracă peste noapte bulevardele, în vreme ce o parte din şcoli sau instituţii culturale stau gata să se prăbuşească, milionari în euro apar de unde nu te aştepţi, în vreme ce profesorii şi medicii nu reuşesc să-şi cumpere o maşină, unii mor de sărăcie şi de bolile aferente, în vreme ce alţii mor de epuizare la locul de muncă. România se dovedeşte un mediu nutritiv pentru cele mai bizare paradoxuri, pe care, din păcate, cel mai adesea doar presa le reflectă într-o manieră senzaţionalistă. Aşa cum remarca şi Marius Chivu în Dilema Veche, potenţialul narativ al României ultimilor 20 de ani, n-a prea fost exploatat de prozatorii autohtoni, deşi materialul care s-a acumulat atinge probabil proporţii astronomice.

Dintre ultimele şi cele mai proaspete voci care s-au inspirat din subiectele ce au captat atenţia spaţiului public se numără Doina Ruşti (cu romanul Lizoanca la 11 ani), Ştefania Mihalache (cu romanul Poemele Secretarei) şi, mai nou, Adina Rosetti. Iar dacă primele două au atins subiecte precum sexualitatea şi mediul corporatist, Adina Rosetti se apropie de sensibilitatea autothtonă pentru spectacol şi circ, din care nu lipsesc cele mai noi tiplogii aduse cu valul capitalismului şi tehnologiei.

Inspirându-se din cazul real al Ralucăi Stroescu, contabila care a murit pe fondul suprasolicitării la locul de muncă, romanul de debut al Adinei Rosetti ne propune un exerciţiu de imaginaţie: ce înseamnă să mori într-o societate ahtiată după îmbogăţire, senzaţional şi lipsită de cauze? Miruna Tomescu, personajul fictiv omolog Ralucăi Stroescu, este găsită moartă în apartament, după încă o zi epuizantă la birou, de către nimeni altul decât chiar şeful ei, Augustin Dună. Romanul urmăreşte ce se întâmplă după ce acest eveniment ajunge la urechile presei, care, desigur, că va găsi un aluat propice din care să coacă ditamai cozonacul de scandal. Perspectivele aparent opuse care se succedă alternativ sunt cele ale lui Augustin, corporatistul cu discurs şi preocupări standard şi bloggerul skydancer care vede în cazul Mirunei un simbol tragic al generaţiilor postdecembriste. Pe de o parte Augustin, mânat şi de mustrări de conştiinţă dar şi de profesionalism impecabil pregăteşte înmormântarea Mirunei (fată cu origini modeste, romanul nu ocoleşte nici evocarea autismului şi izolării care domneşte în casa părintească a contabilei). El devine înspăimântat de posibilitatea de a fi învinuit şi stigmatizat moral de atenţia mediatică, încercând în acelaşi timp să-şi gestioneze propria criză domestică amoroasă (căci prietena lui îl părăseşte, ca o declaraţie a îmbrăţişării noilor idealuri new-age şi eco) şi să-şi reevalueze situaţia. Pe de altă parte, bloggerul skydancer, un individ capabil să pregătească online o revoluţie, să organizeze proteste stradale în numele unei cauze nobile, dezvoltă la rândul lui o obsesie faţă de cazul Mirunei pe care nu are de gând să-l lase fără ecou. Pare să avem un conflict puternic şi intens: corporatistul care resimte regrete autentice dar care poate servi oricând un discurs just care să îl disculpe şi bloggerul care caută să clatine puterea corporatistă, cu ajutorul unui caz delicat şi cu ajutorul popularităţii de care beneficiază. Dar atât Augustin, cât şi skydancer sunt actori în societatea spectacolului şi sunt victimele propriilor orbiri: Augustin, intoxicat cu aspiraţii şi remedii corporatiste nu este în stare să pătrundă până la capăt nici înţelesul morţii Mirunei şi nici decizia prietenei sale, în vreme ce lupta lui skydancer se dovedeşte a fi alimentată mai degrabă de o criză a cauzelor – cazul Mirunei este un pretext de implicare, pentru a compensa dezamăgiri şi frustrări care, odată satisfăcute, îl vor metamorfoza complet pe luptătorul virtual. Şi desigur, cozonacul circului, copt de presă, disputat şi între Augustin şi skydancer se va consuma până la urmă de la sine. În final, după ce forumiştii, jurnaliştii şi desigur, formatorii de opinie, Intelectualul de la TV, Ecologistul cu Haine de Firmă (tipologii pe care Adina Rosetti nici nu consideră necesar să le numească) se vor fi pronunţat cu gravitate şi vor mai fi bifat încă o părere exprimată în eter sau în virtual, nici măcar fantoma Mirunei nu va mai interesa pe nimeni… Miruna a fost invizibilă şi cât a trăit şi după ce a murit.

Noroc că nea Zaim, locatarul din ghena blocului în care locuia Miruna, va reuşi să ajungă un mare artist, după ce proprietarul unei galerii de artă îi va descoperi colajele făcute în Epoca de Aur. Societatea spectacolului îşi găseşte mereu o altă jucărie…

DEADLINE - Adina Rosetti – Editura Curtea Veche, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro