La ultima ediție a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, am convenit, împreună cu cei prezenți ca pentru întâlnirea din septembrie să ne îndreptăm atenția spre o carte semnată de o scriitoare, autohtonă sau străină. Am avut de ales între ultimele noutăți apărute pe piața internațională și traduse și la noi și un roman românesc, publicat pentru prima oară acum mai bine de 25 de ani (de atunci a cunoscut nu mai puțin de 4 ediții), semnat de Gabriela Adameșteanu. Am avut impresia că o parte din public a făcut pur și simplu o alegere conservatoare, când s-a oprit la romanul Gabrielei Adameșteanu: s-a mers la sigur, în direcția unui autor cu care probabil o parte din cei prezenți erau familiari. Nu am avut nimic de pierdut însă, de pe urma acestei alegeri, dimpotrivă, agenda clublui de lectură a reprezentat un imbold prielnic de a mă apropia pentru prima oară de proza uneia din cele mai apreciate scriitoare din România.

Lectura romanului Dimineața pierdută îți amplifică, pe măsură ce o desăvârșești, o senzație de inedit, tocmai datorită întâlnirii interesante și armonioase între două tradiții literare diferite, întâlnire pe care o remarci în lucrarea Gabrielei Adameșteanu: Dimineața pierdută se dovedește fără îndoială o proză care apelează la tehnici de construcție tributare (post)modernismului – o pluralitate de perspective narative, salturi temporale și spațiale, un fir roșu reprezentat de fluxul conștiinței protagoniștilor dar se dovedește, în cele din urmă, o reconstrucție a mai multor epoci (așadar atinge un deziderat asociat mai degrabă romanelor clasice). Cititorul e prins într-o buclă temporală: proiectat într-un prezent al anilor 70, cititorul descinde, purtat de amintirile protagoniștilor prin mai bine de 60 de ani de istorie, pentru a reveni, la final, la acea dimineață din vremea comunistă. Planurile narative se succedă imprevizibil, deși bine delimitat și surprind personaje cu origini cât se poate de diferite: romanul se deschide cu vizita pe care o face Vica Delcă, fostă croitoreasă și proprietară de prăvălie, la Ivona Scarlat, pentru a recupera un drept bănesc. Vica este unul din personajele memorabile ale romanului: o femeie zdravănă și țâțoasă (duduiau podelele sub ea), rămasă fără mamă la 11 ani, nevoită de mică să-și asume responsabilități casnice. Vica a reușit, printr-un concurs de împrejurări să scape însă de noroaiele mahalalelor bucureștene și să lucreze într-un atelier de croitorie, frecventat de doamnele mari ale Bucureștiului interbelic. Ținându-se departe de politică, în perioadele istorice tumultuoase traversate de România, Vica a avut însă de suferit de pe urma tragediei naționale: imbatranita, femeia simplă din popor, dominată de simț practic, de vanități și curiozități indiscrete, privată de prăvălia pe care cu greu a întreținut-o, fără copii, ajunge să colinde Bucureștiul cu trupul ei greoi, supraviețuind dintr-o pensie mizeră, vizitându-și cunoscuții. Vica este martorul privilegiat care stimulează deschiderea trecutului. În compania fostei croitorese, Ivona Scarlat, descendenta unei familii burgheze din București, deapănă amintiri despre vremuri apuse. Astfel cititorul ajunge să fie purtat în casa Mironescu și să îi cunoască pe părinții Ivonei: Sophie și Ștefan și să pătrundă în atmosfera României regaliste. Ștefan Mironescu este modelul profesorului cu ținută, o figură onestă, elocventă, pretențioasă, întruparea aristocrației și a plictisului olimpian. El e căsătorit cu mai tânăra Sophie, aparent o răsfățată nestatornică (din categoria femeilor nemuncite, așa cum remarcă Vica) dar care își va dovedi în cele din urmă caracterul puternic și inteligența strângătoare, mai ales când urgiile războiului și totalitarismului o vor prinde în vâltoarea lor fără de întoarcere. Cititorul asistă, prin amintirile desfășurate de Ivona și Vica, ocazii prielnice de predare a ștafetei perspectivale, la drama rudelor Ivonei Scarlat care se consumă pe fundalul intrării României în Primul Război Mondial, în Al Doilea Război Mondial și, mai apoi, pe fundalul confruntării cu invazia rușilor și cu ascensiunea comunismului. Universul burghez se fărâmițează lent dar sigur: lumea profesorului Mironescu se află la răscruce (așa cum dezvăluie și paginile sale de jurnal), într-o țară în care liderii politici își pierd credibilitatea, în care pragmatismul și oportunismul reprezintă cea mai la îndemână grilă de abordare a realității, în care fidelitatea soției e pusă la îndoială iar tineretul este însetat de război și funcții. Dimineața pierdută reușește să surprindă o evoluție întinsă pe termen lung a lumii burgheze, prin destinele membrilor familiei Mironescu, reușește să reconstruiască precis atmosfera epocii. Însă romanul Gabrielei Adameșteanu este în primul rând o experiență de lectură aparte care atrage atenția prin maniera inedită în care este construit. Practic, romanul este o împletire de monologuri și dialoguri între mai mulți protagoniști desfășurate printr-o glisare permanentă între trecut și prezent, care dezvaluie , lent și amănunțit imaginile unor epoci, cu figurile lor memorabile. Gabriela Adameșteanu reușește să orchestreze și să echilibreze excelent perspectivele narative, să le dea o forță egală, imprimându-le un aer incredibil de convingător, mai ales prin mijloacele lingivsitce care dezvăluie originea și psihologia personajelor ( de ex: impresiile și judecățile Vicăi sunt dominate de cuvinte triviale, de dezacorduri, în vreme ce discursul profesorului Mironescu au acel aspect îngrijit, francofon) – limbajul este o forță în sine în acest roman, e practic elementul care dă caracterul polifonic al romanului.

Apărut pentru prima oară în 1984, reeditat de mai multe ori după 1989, pus în scenă, tradus în străinătate, recenzat favorabil de critica românească dar și de cea internațională, romanul Gabrielei Adamașteanu se dovedește și astăzi o alegere de lectură cât se poate de actuală, un reper pentru orice generație de cititori, prin experiența provocatoare pe care o prilejuiește, prin fresca de proporții a unor timpuri și locuri pe care o realizează și mai ales prin tehnica de construcție relativizantă, pe deplin în ton cu atmosfera contemporană pe care o trăim.

Sever Gulea pentru blog.libris.ro