„Padurea de sticla" este un roman fara artificii, fara dorinta de epatare, cu o intriga logica, extrasa din realitate. Cititorul nu este chinuit de metafore pe care trebuie sa le interpreteze. Nu este pus in fata unui cifru. Cititorul participa, dar fara chinurile la care ne supun cartile testament ale acestui inceput de secol, ce abunda in revolte fara solutii, intr-un realism caricaturizat axat pe probleme sablon.

Povestea incepe cu crampeie de copilarie fericita ale Clarei, personajul principal, cu o poveste de dragoste adolescentina. Tatal si nu mama este personajul central de care este legata descoperirea lumii pentru Clara.

Este o carte despre capacitatea femeii de a supravietui fizic prin puterea emotiilor, a sufletului, prin capacitatea de dedublare generoasa. Femeia se salveaza prin iubire si iertare, asa cum face eroina romanului.