Deși am (re)citit deja două cărți de Steinbeck în ultima perioada, nu am putut să trec cu vederea sa aman prea mult timp lectura unui alt roman semnat de autorul american. Vorbesc de un roman aparut acum ceva vreme la Editura Polirom, care este de fapt chiar romanul de debut al scriitorului John Steinbeck. O lucrare care nu are cum să nu-ți stârnească curiozitatea, mai ales că se petrece dincolo de vremurile și locurile cu care Steinbeck și-a fermecat mai târziu cititorii.

Citind Cupa de aur, nu vă așteptați să poposiți în minunata Californie și să vă delectați cu acea galerie de personaje pitorești din pătura de jos a societății americane, mai degrabă pregătiți-vă pentru un salt temporal și geografic, căci romanul lui Steinbeck se petrece în perioada de ascensiune a colonialismului de secol XVII, în vremurile piraților și este de fapt o lucrare cu inspirație biografică, țesută în jurul carismaticului navigator și aventurier englez, Henry Morgan.

Henry se naște în insula britanică, într-o familie cu vechi rădăcini istorice și cu rol în luptele de eliberare a Țării Galilor. Fascinat de mic de poveștile prietenilor părintelui său, povești despre aventurile pe mare, despre căutările de comori, despre luptele cu indieni (alunecoși ca șerpii și iuți ca și copoii), Henry decide la o vârstă fragedă să colinde lumea cu propriul său vas. În ciuda îngrijorării mamei sale (lumea e plină de capcane și ștreanguri, iar Henry e prea tânăr), în ciuda rezervelor tatălui său, Henry pare neînduplecat în hotărârea sa și pleacă spre Cardiff și spre lumea porturilor (cu miros de catran, cânepă și mare). Protagonistul lui Steinbeck are parte de un parcurs lent și dificil: după ce ajunge pe o corabie, e vândut ca sclav în Barbados, ajunge administrator al unei plantații și abia apoi, după ce strânge niște bani și după ce rupe legăturile și cu unchiul său care refuză să îl ajute, Henry începe să își trăiască visul de bucanier (un alt nume dat navigatorilor independenți, considerați de mulți a fi echivalentul piraților) pe propriul lui vas.

În ciuda faptului că nu este din cale afară de isteț, Henry este cât se poate de hotărât (așa cum prevede unul din personaje, protagonistul e capabil să își ucidă visele cu săgețile necruțătoare ale voinței) iar corabia pare să fie locul în care se simte cel mai bine. O dorință neostoită îl conduce pe Henry în cele mai riscante misiuni, personajul pare să jinduiască permanent spre un lucru pe care nu îl poate numi: de la călătoria în îndepărtatele Indii, la acumularea de bogății, la făurirea unui renume, nimic nu pare a fi suficient. După 10 ani de jafuri și peripluri, Henry adună o mică armată și se hotărăște să dea lovitura supremă: asaltul asupra Panamei, asupra orașului Porto-Belo, supranumit Cupa de Aur, o fortăreață spaniolă de necucerit, care adăpostește comori inimaginabile dar și o frumusețe feminină legendară, întrupată de misterioasa… Santa Roja. Călit în atâtea bătălii, experimentatul Morgan își va duce atacul la îndeplinire. Ce va afla protagonistul după cucerire și cum îi va schimba viața întâlnirea cu Santa Roja vă rămâne să descoperiți.

Păstrând mărcile stilistice pe care autorul american le va folosi și mai târziu (acea proză atât de.. adjectivală, cu un caracter evocator cât se poate de sugestiv) Cupa de aur nu este totuși nici un roman biografic și nici unul istoric. Pentru un bildungsroman sau pentru o biografie romanțată este mult prea expeditiv (fragmente semnificative din viața protagonistului sunt abreviate într-o singură frază), iar pentru un roman istoric este mult prea sărac în detalii (cu excepția pregătirii bătăliei pentru Cupa de Aur, nu avem parte de evocări detaliate ale înfruntărilor pe mare, ale psihologiei vremurilor). Abordarea lui Steinbeck (pe care scriitorul american o folosește și în următorul său roman Către un zeu necunoscut) este aparte : îmbinând realul documentat cu fantezia (în poveste apare chiar și bătrânul înțelept Merlin care îi prezice viitorul lui Henry, încercând în zadar să îl tenteze pe viitorul pirat și amiral să rămână în locurile natale) Steinbeck oferă, apropiindu-se de un personaj istoric cunoscut, mai degrabă o lectură alegorică, o parabolă universală despre căutarea de sine și despre împăcarea spirituală. În ciuda faptului că are parte de un destin glorios, că învinge nenumărați adversari și că e capabil să își atingă cele mai ambițioase vise, Henry Morgan nu va ieși câștigător din lupta cu el însuși, din încercarea de a depăși cea mai umană trăsătură a sa: nestatornicia.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro