TINEREŢE, AMOR, VREMURI FRUMOASE

David si Catherine compun un cuplu care se răsfaţă, într-o vacanţă prelungită parcă, la nesfârşit, undeva de-a-lungul Rivierei franceze, un autentic paradis al îndrăgostiţilor. Plimbări cu bicicleta sau cu maşina pe faleza însorită, relaxare pe plajele încinse, băi revigorante în valurile Mediteranei, dejunuri copioase şi cocktailuri răcoritoare, savurate sub privirile pline de solicitudine ale ospătarilor şi amor, amor fără limite, într-o atmosferă de dolce far niente, caracteristică proaspăt căsătoriţilor aflaţi în luna de miere. Pare a fi debutul unui poveşti siropoase şi lacrimogene? Nu vă lăsaţi înşelaţi, călăuza voastră este marele Hemingway, a cărui amprentă o veţi regăsi, fără doar şi poate, în acest ultim roman neterminat, publicat postum.

Apucăturile cuplului de americani sunt privite cu indulgenţă de localnici, sunt tratate drept excentricităţi ale străinilor, ale junilor îndrăgostiţi. Căci David şi Catherine nu provoacă doar ridicări de sprâncene, prin vestimentaţia neobişnuită (suntem pe vremea când pantalonii scurţi stârnesc încă dezaprobări în comunităţile rurale), cât mai ales prin felul ciudat prin care par să-şi testeze posibilităţile sentimentale. Protagoniştii se iubesc, fără îndoială, cu acea dragoste năvalnică, proaspată, aparent inepuizabilă a tinereţii. Dar tumultul iubirii stimulează uneori periculos de mult şi imaginaţia. David şi Catherine aparţin unei generaţii eliberate de prejudecăţi, pentru care lumea este un prilej al explorărilor fără limite. Mult prea încrezătoare în capacitatea de a iubi, a sa şi a partenerului, Catherine propune un joc erotic provocator – un menage-a-trois, incluzând-o în legătura amoroasă deja existentă şi pe Marita, o domnişoară la fel de liberă în spirit şi în simţire, întâlnită într-o staţiune de pe tărmul Mediteranei. Reticent, la început, la sugestiile soţiei sale, David îi face în cele din urmă pe plac şi se încurcă într-o relaţie care se va dovedi mult prea costisitoare din punct de vedere sentimental. Pe lângă asta, David, ca scriitor, va trebui să se confrunte şi cu blocajul prozatorului, cu propria copilărie dificilă, care îl urmăreşte obsesiv în romanul aflat în curs de finalizare şi chiar cu posibilitatea pierderii creaţiilor sale literare dar şi a soţiei.

Chiar dacă e scurt şi neterminat, romanul “Grădina raiului” este de o mare bogăţie tematică. Sunt atinse subiecte controversate, precum sexualitatea conflictuală (pe care Catherine, în numeroasele jocuri de rol pe care le propune, o ilustrează), dificultăţile şi nehotărârile scriitorului în raport cu opera sa, puterea seducătoare dar şi distructivă a sentimentelor sau problema construcţiei identitare în cuplu. Iar Hemingway, aşa cum ne-a obişnuit, nu are nevoie de fraze lungi si sofisticate, nici de analiză psihologică de adâncime sau de metafore sugestive pentru a pune în scenă această varietate a subiectelor. Simplitatea narativă si stilistică care l-a făcut celebru pe romancierul american e de regăsit şi în această ultimă creaţie. Dialogurile sunt naturale (uneori chiar exasperante, prin banalitatea lor), descrierile rare şi scurte, ca nişte fotografii la minut, şi nu ca nişte tablouri minuţioase şi maiestuoase, de privit într-o expoziţie iar dramele personajelor nu transpar aproape deloc, prin vocea naratorului (cu excepţia câtorva din frământările scriitoriceşti ale lui David). Fără să fie reflexivă sau sentimentală, proza lui Hemingway se dovedeşte a fi şi aici, cât se poate de senzorială. Opririle în baruri, restaurante, pe plajă şi în orice loc prielnic pentru mici desfătări ale simţurilor sunt căutate si valorificate cu fiecare ocazie. Dacă ne-am apuca să facem o statistică mai ciudată, cu privire la cantitatea şi diversitatea de mâncăruri şi băuturi epuizate de personajele lui Hemingway, probabil că am putea pregăti un ospăţ de nuntă împărătesc. Dramele lui Hemingway se consumă plăcut şi select, în compania unor bucate alese; iar pentru cititor lectura prozatorului american e un soi de experienţă de cinematograf; însoţeşti urmărirea acţiunii cu degustări ocazionale, doar că nu e vorba de vulgara reţetă popcorn-cola, ci mai degrabă de rafinamentul bucătariei franţuzeşti, asortată cu un coniac sau un vin de calitate (nu lipseşte desigur, apa Perrier).

Celebritatea romanului a fost dată probabil şi de incărcătura biografică pe care acesta pare să o evidenţiaze. Confuzia identităţii sexuale pe care o manifestă Catherine poate fi inspirată de copilăria lui Hemingway, dilemele scriitoriceşti ale lui David pot fi atribuite şi autorului (deşi am putea spune că ele sunt chiar generalizabile, nu doar legate în mod particular de Hemingway) iar scena pierderii nuvelelor lui David, acea confruntare a scriitorului cu dispariţia (i)remediabilă a creaţiilor sale, ca urmare a accesului de gelozie din partea soţiei poate fi inspirată din însăşi experienţa de tinereţe a romancierului (se spune despre una din consoartele lui Hemingway că ar fi pierdut, într-o călătorie, valiza în care erau păstrate o mulţime de opere incipiente). Interesul pentru speculaţiile de acest gen rămâne însă secundar lecturii romanului

Dacă Hemingway şi-a luat rămas bun de la cititori, prin acestă ultimă carte, cititorii (mai ales cei români) nu trebuie să-i întoarcă gestul şi asta pentru că Editura Polirom continuă seria de autor, cu o nouă traducere: “A avea si a nu avea”.

GRADINA RAIULUI – Ernest Hemingway – Editura Polirom, 2009

Sever Gulea pentru blog.libris.ro