Ultima întâlnire de la Schimb de Cărți m-a adus mai aproape de un volum atât modest ca număr de pagini, dar atât de ofertant, din punct de vedere al ideii și al atmosferei imaginate. Dacă tot trăim într-o lume în care aproape totul pare să fie vânzare de ce nu am merge atât de departe încât până și moartea să devină o oportunitate de afacere? Romanul lui Jean Teule imaginează o lume în care negoțul morții pare să fi intrat într-un regim firesc, supus regulilor generale de marketing, doar că adaptate produsului promovat.

Lumea proiectată în microromanul lui Jean Teule e dominată de depresie și neîmpliniri, dar nu pare în esență prea deosebită de lumea contemporană, adică nu avem de a face cu un peisaj apocaliptic întunecat, cu fatalități de nedepășit (de genul celor din romanul Drumul al lui Cormac McCarthy). Singura diferență notabilă între universul ficțional și cel real este faptul că oamenii din narațiunea lui Teule par să fie plictisiți sau lipsiți de resurse în confruntarea cu problemele lor și, din comoditate sau dintr-o deliberare hiperrațională, iau în considerare sinuciderea drept o soluție foarte la îndemână pentru crizele pe care le trăiesc. În lumea autorului francez, sinuciderea pare să fi devenit (inclusiv prin reglementările legislative) un fel de panaceu ideal: potrivit la orice vârstă, într-o doză unică, cu efecte garantate. E vorba de un panaceu care nu întârzie să fie întâmpinat de o tagmă a specialiștilor.

Cum se vinde însă sinuciderea? Ce face un magazin de sinucideri? Dacă ne-am obișnuit deja ca marii comercianți să nu ne mai vândă produse, ci mai degrabă experiențe memorabile și stimă de sine, prin reprezentanții de vânzări atenți, intuitivi și mereu zâmbitori desigur că lucrurile nu au cum să stea altfel nici în ceea ce privește sinuciderea. Negustori cu experiență și renume, așa cum sunt membrii familiei Tuvache știu că un comerciant de succes (chiar și când vinde moarte) are o ofertă bogată, adaptată nevoilor și profilurilor variate de clienți: nu toți se sinucid la fel și nu orice mijloc de sinucidere e potrivit oricui – publicul feminin preferă discreția și rapiditatea otrăvurilor (de aceea un cocktail Moș Ene sau o Suflare a Deșertului sunt oricând recomandate), sportivii și aristocrații preferă seppuku, în vreme ce artiștilor le stă bine să se taie cu lamele (care chiar dacă nu taie adânc și îți provoacă suferință, măcar tot te alegi, în cel mai rău caz, cu un tetanos serios). Mai lente sau mai rapide, mai violente sau mai subtile, metoda aleasă trebuie să funcționeze garantat (cei care supraviețuiesc, desigur primesc banii înapoi) și să respecte dorința clientului. Succesul afacerii familiei Tuvache se bazează și pe eticheta profesională: nu se zâmbește niciodată, nu se spune niciodată la revedere (ci doar un încurajator: adio!) dar și pe responsabilitate socială (boschetarii, categorie defavorizată, primesc asistență gratuită de sinucidere). În același timp, domnul și doamna Tuvache mizează și pe o cultură organizațională adecvată: copiii lor sunt educați în spiritul sinistru al afacerii pe care urmează să o continue – li se citesc povești despre sinucideri celebre, ascultă muzică funebră și plăsmuiesc metode ingenioase de sinucidere, ba chiar sunt botezați după sinucigași celebri (Vincent, Marilyn, Alan). Această atmosferă sinistră dar armonioasă, desprinsa parca din Addams Family, e tulburată însă de apucăturile nesănătoase ale mezinului, Alan, băiatul care nu se lasă deprimat, care vede viața în roz și care crede că sinucigașul este doar un om pe care îl dor sinusurile. Alan nu împărtășește convingerile familiei și nici idealurile profesionale, ba chiar obișnuiește, într-o manieră inocentă și netulburată să le saboteze planurile și misiunea. Cât de departe va merge el și ce se va întâmpla cu magazinul familiei Tuvache vă rămâne să descoperiți.

Satiră a societății de consum, a trendurilor arbitrare care ne domină viața, a comodității, dens în referințe livrești mai explicite sau mai subtile, romanul lui Jean Teule se dovedește o comedie neagră în care umorul își păstrează insa valențe mai degraba tonice, decât amare: așa cum se poate remarca din romanul lui Teule, marile revoluții personale nu au nevoie decât de puțin optimism pentru a debuta.

MAGAZINUL DE SINUCIDERI - Jean Teule – Editura All, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro