Așa cum subtil a surprins George Orwell, în al său roman celebru 1984, victoria supremă pentru o dictatură nu se rezumă la uciderea sau încarcerarea adversarilor săi politici. Dictaturile care își elimină fizic toți oponenții sunt primitive și nu fac decât să pună bazele unei mitologii a rezistenței, bazate pe figuri martirice pe care singure le creează. Totalitarismele avansate îi transformă pe adversarii de ieri în susținătorii de azi, îi convertesc pe liderii oponenților în cei mai fervenți adoratori. Maleficul O’Brien, personajul cu multiple fețe din 1984 sugera că dictaturile comuniste sau naziste au păcătuit când și-au persecutat pur și simplu adversarii și că eșecul lor atârna, parțial de această pornire primitivă a anihilării. Cu toate acestea, așa cum sugerează Iuri Dombrovski, practica presiunilor care aveau drept țintă convertirea intelectualilor nu era totuși străină celor mai sângeroase dictaturi ale secolului XX. Autorul rus Iuri Dombrovski, a fost un scriitor care a suferit la rândul lui pentru credințele sale: internat în lagărele sovietice mai bine de 18 ani, cenzurat și izolat de lumea culturală el a reușit să spună însă, prin romanul Maimuța vine să-și ia craniul exact o astfel de poveste, despre rafinamentul diabolic al totalitarismelor, în speță cel nazist, despre persistența strategică de a instrumenta cele mai lucide figuri pentru a dobândi legitimitatea și controlul suprem. Chiar unul din personajele romanului, un reprezentant al nazismului conștientizează explicit faptul că: Trebuie sa grupam in jurul nostru cele mai luminate minti ale Europei. Sa castigam razboiul din punct de vedere fizic, pe campul de lupta, se intelege, inseamna foarte mult! Dar, in orice caz, nu e totul. Dupa aceasta trebuie sa il castigam si din punct de vedere moral, in mintea oamenilor.

Personajul central al romanului, profesorul Messonier este simbolul intelectualului dedicat și performant: un paleontolog care, după ce face o descoperire epocală a unui craniu umanoid, în Indonezia avansează o serie de teorii și cercetări cât se poate de revoluționare. El publică o mulțime de articole, are o activitate didactică susținută, devine o personalitate respectată mondial, primind distincții din partea unor universități prestigioase precum Oxford sau Moscova. Din păcate, profesorul Messonier trăiește în vremuri efervescente ideologic, când nazismul și cel de-al Treilea Reich pun stăpânire pe întreaga Europă de Vest, căutând să valorifice din plin resursele naturale dar mai ales intelectuale ale teritoriilor ocupate. Iar paleontologia, se înțelege, este o știință esențială pentru fundamentarea teoriilor rasiale, de aceea profesorul Messonier intră repede în vizorul autorităților și devine ținta eforturilor de persuasiune pentru ca acesta să își ofere sprijinul teoreticienilor arieni. Strategiile ocupanților care ajung în Franța, acolo unde se află profesorul Messonier sunt cât se poate de variate, gradate și de imaginative, așa cum cititorul va descoperi de-a-lungul romanului.

La început ideologii caută să îl curteze indirect, lăudându-i lucrările și corelând numele său cu articularea teoriilor eugeniste. Când însă profesorul Messonier se va delimita, pe baze științifice de asemenea legături, regimul nazist va trece la măsuri mai dure. Messonier va fi intimidat de sinistrul gestapovist Hardner, simbolul executantului fără milă și fără conștiință. Apoi cumnatul lui Messonier, tot un apostol nazist cu un trecut controversat, va face o vizită familiei sale și va căuta prin discursuri mai subtile și mai ofertante să îl tenteze pe profesor să se alieze cu naziștii. Apoi colegii profesorului vor fi recrutați și obligați să semneze declarații defăimătoare la adresa respectatului lor coleg iar colaboratorii cei mai apropiați ai lui Messonier vor face, într-o formă sau alta pactul cu regimul lui Hitler. Tortura la care e supus protagonistul este exclusiv psihologică și totuși, cât se poate de eficientă. Chiar și lipsit de funcții, chiar și izolat de cercetările sale, defăimat, agresat și amenințat, Messonier nu renunță la opțiunile sale, la adevărurile sale probate empiric, la falsificarea cercetărilor de o viață atâta timp cât e convins că, deși legile sunt de partea naziștilor, morala este totuși de partea sa. În mod ironic, în aceeași situație se va regăsi și fiul profesorului Messonier care, peste ani de zile, se va întâlni cu torționarul tatălui său, cu Hardner, eliberat de autoritățile postbelice și va publica un articol în presă care va duce la un scandal de proporții. În acele momente Hans Messonier va retrăi spiritul dramelor părintelui său, urmându-i însă pilda integrității morale.

Iuri Dombrovski ilustrează, prin acest roman dens în analiză psihologică o lecție convingătoare: motivele și ocaziile de a trăda, de a face compromisuri morale sunt numeroase, variază odată cu epoca și conduc ușor la obținerea unor avantaje punctuale. Pe de altă parte motivele pentru a rămâne vertical și necorupt sunt atât de puține și cu consecințe adesea dureroase. Cu toate acestea, pentru oamenii cu aspiratii de integritate, atașamentul față de credințele lor, pe cât de irațional ar părea, dintr-o perspectivă pragmatică, pe atât este de necesar și de solid, atâta timp cât oamenii respectivi acceptă că există un bun ce nu poate fi negociat, nici chiar în cele mai amenințătoare situații, anume conștiința – fie ea profesională sau morală.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro