Colegul meu Horia Nilescu, m-a surprins în faţa raftului, în timp ce răsfoiam romanul lui Orwell, O gură de aer. Oscilam între acest volum şi un altul, legat de o tragedie din India. Subiecte şi abordări total diferite: drame burgheze versus proteste cu mize politice. Am cântărit cărţile întrebător. E atât de uşor, ca librar, să trăieşti o indecizie tipică de client. Aşa că am cerut ajutorul lui Horia

EU: Pe care să o aleg?

HORIA: Pe Orwell, desigur.

EU:Hai mă, doar pentru că e un autor mai cunoscut, aşa e? Ah, atât de tentant e acest argument al autorităţii?

HORIA: Nu, chiar am citit cartea E despre un fel de Al Bundy la început de secol.

Asocierea mi s-a părut cel puţin provocatoare, mai ales că implica prototipul celei mai mediocre existenţe imaginată de cultura populară legată, în acest context, de unul din meşterii pricepuţi în proiectarea distopiilor avertisment. Da, curiozitatea îmi era stârnită iar indecizia dizolvată de… inspiraţie de librar a colegului Nilescu. Nu l-am mai felicitat pe Horia pentru că tocmai reuşise să mă convingă să citesc o carte, printr-o singură frază (spontană şi naturală) dar am luat volumul lui Orwell şi am purces repede la lectură, doar eram curios să văd ce treabă ar putea avea Al Bundy (sau, mă rog, cineva ca el) cu George Orwell.

Da, am recunoscut destul de repede, de la primele pagini profilul de care îmi vorbea colegul meu, doar Orwell nici nu se fereşte să-l ascundă, dimpotrivă încearcă să-l creioneze cât mai convingător. E vorba de George Bowling, un bărbat care tocmai a împlinit 45 de ani şi duce, alături de soţie şi cei doi copii, o viaţă obişnuită într-un cartier din Londra anilor 40. Nu încercaţi să proiectaţi o imagine prea idilică, o fotografie din aceea de familie, cu feţe zâmbitoare, mai degrabă aveţi în vedere genericul filmului Married with Children: Al Bundy care se aşază cu o mutră acră pe canapea, în vreme ce copiii şi nevasta vin să îşi ceară drepturile băneşti. E mai aproape de existenţa lui George. Soţia lui, Hilda, este genul de femeie care „reuşeşte să spună ceva descurajant de cum ai intrat în casă”. Zgârcită, suspicioasă, crescută în acea tradiţie a rentierilor britanici (specia aceea de „aproape bogaţi” pe cale să devină săraci de la o lună la alta, care fac din prevedere şi lamentare o adevărată religie), Hilda e şi uşor influenţabilă şi are nişte prietene insuportabile. Cât despre copii, atât de multă satisfacţie şi bucurie îi aduc lui George, încât acesta aproape că nici nu îi menţionează în autobiografia sa. Dar Bowling nu este nici cinic dar nici vreo personalitate hiperdramatică sau pripită care să caute cu frenezie bovarică evadare în spectaculos. În fond, George sugerează că ar fi dus dintotdeauna o viaţă obişnuită, doar că aceasta părea să aibă ceva mai mult farmec în trecut, mai ales în copilărie, când pasiunile, deşi neieşite din comun: o partidă de pescuit, o carte bună (nu neapărat autori mari), o năzbâtie cu prietenii, o idilă inocentă, ofereau o satisfacţie distinctă şi memoralibă. Asta poate pentru că George era mai tânăr şi lucrurile par mai frumoase când încă eşti o sumă de promisiuni, când totul pare să fie posibil. Sau poate pentru că George trăia într-o altă lume, o lume a comunităţilor mici, o lume a relaţiilor umane durabile, a personajelor memorabile (simpatice sau antipatice). Firul roşu al romanului care îţi aminteşte că îl citeşti pe Orwell până la urmă este tocmai nostalgia lui George după o lume pierdută, nostalgie care îl împinge pe protagonist nu doar să o evoce (mereu prin contrast cu lumea în care trăieşte), ci şi să o caute, să respire o gură de aer departe de minunatul spaţiu urban şi minunatul timp al conflictelor în care trăieşte.

Ca un Al Bundy, în zilele lui sensibile şi melancolice, George se decide să facă o vizită pe plaiurile natale, după zeci de ani de când şi-a părăsit casa părintească. Ce va afla el? Că micul său orăşel s-a umflat, s-a „revărsat ca sosul pe masă”, că nimeni nu îl mai cunoaşte, că toate reperele lui familiare nu mai sunt de găsit, că însuşi iazul preferat a devenit o groapă de gunoi, în vreme ce capitalismul sălbatic şi ecourile celui de-al Doilea Război Mondial îşi fac simţită prezenţa chiar şi în acest loc îndepărtat. Lumea pe care o caută George, pe cât de obişnuită şi banală în aparenţă este totuşi o lume a indivizilor şi nu a maselor, o lume care are o memorie şi o istorie, spre deosebire de lumea din pragul celei de-a doua conflagratii mondiale, însetată de viitor, dar neatentă la prezent şi la trecut. Lumea pe care o caută George este exact ca gura de aer care dă titlul romanului: invizibilă şi, in plus, poate chiar dispărută.

O GURA DE AER - George Orwell – Polirom, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro