Unde ar fi de gasit Paradisul? Intr-o societate egalitara care trebuie edificata sau intr-un efort de intoarcere la valorile lumii primitive?
Doua vieti: Flora Tristan, care se da de ceasul mortii in lupta ei pentru drepturile femeii si muncitorilor, si Paul Gauguin, cel care isi descopera pasiunea pentru pictura si lasa balta existenta burgheza ca sa traiasca in Tahiti, unde cauta o lume inca necontaminata de conventiile occidentale.
Doua conceptii despre sex: cea a Florei, care vede in el doar un instrument de dominare masculina si aluneca ocazional intr-o experienta lesbiana, si cea a lui Gauguin, care il simte ca pe o forta vitala esentiala, o data chiar la nivel homosexual, de vreme ce ajuta la expansiunea creativitatii sale.
Ce au in comun aceste doua vieti opuse, dincolo de relatia de familie – Flora fiind bunica pe linie materna a lui Gauguin? In Paradisul de dupa colt, Mario Vargas Llosa ilustreaza prin doua cronici paralele lumea utopiilor din secolul XIX, relatand amanuntit aspiratia paradiziaca a celor doi eroi si decaderea lor, inevitabila cand o idee ajunge sa fie aplicata mecanic.