Estetismul lui Oscar Wilde a fost definit candva de Andre Gide ca "o permanenta disimulare, o incercare de a se apara". Iar Bernard Shaw a fost printre cei dintai care au observat ca acest coleg al sau de generatie "a devenit, din nostalgie, un apostol al Frumosului, pentru ca nu a avut prilejul sa-l intalneasca nici in casa parintilor, nici la scoala, nici in lumea in care a fost osandit sa traiasca".