Probabil că Nathaniel Hawthorne rămâne cel mai cunoscut publicului larg printr-o poveste care, deşi păstrează o marcă a goticului, fără îndoială, reţine cu toate acestea, un final destul de optimist. Este vorba de povestea lui Hester Prynne, din romanul Litera Stacojie, deopotrivă o panoramă critică a unor mentalităţi (puritanismul american) dar şi o poveste despre reconciliere şi iertare.

Biblioteca Pentru Toţi ne propune, în acelaşi spirit de familiarizare cu opere mai puţin cunoscute ale clasicilor universali, un alt roman semnat de Nathaniel Hawthorne, Poveste de dragoste în Blithdale. Un roman despre care un cunoscut îmi spunea că nu mai prea interesează pe nimeni astăzi, cel mult pe unii critici preocupaţi de relaţia dintre ficţiune şi nonficţiune, poate chiar de un soi de sociologie a literaturii, de felul în care experienţele unui autor pot contribui decisiv şi semnificativ la scrierea unei opere. Căci, încă de la apariţia romanului lui Hawthorne s-au ridicat multe voci care să suţină că romanul poate fi citit ca o explorare biografică a unor capitole din viaţa lui Hawthorne, în ciuda faptului că însuşi autorul a căutat să înlăture aceste presupuneri (care inevitabil ar fi schimbat miza lecturii romanului, interesul final al cititorilor apropiindu-se mai degrabă de autor, decât de personaje).

Dincolo de această dispută care s-ar putea să-i lase reci pe cititorii contemporani mai puţin apropiaţi şi interesaţi de personalitatea lui Hawthorne sau de relaţia dintre operă şi creatorul său, romanul de faţă ar putea prezenta interes de lectură în măsura în care pune în scenă, într-un mod inedit, într-un roman de secol XIX, teme şi discursuri pe care am fi mai obişnuiţi să le aflăm într-un roman de secol XX. Căci romanul lui Hawthorne se învârte în perimetrul utopiştilor, al feministelor şi al filantropiştilor. Ce au în comun toate acestea? Toate reprezintă proiecte de reformă ambiţioase, bazate pe încrederea profundă în capacitatea de schimbare a omului. Şi tocmai pentru că sunt proiecte ambiţioase, ele necesită dăruire şi stăruinţă din partea susţinătorilor lor, uneori într-atât de mare încât riscă să-şi conducă apostolii la pierzanie.

Miles Coverdale este un poet burlac care decide, împreună cu alţi americani bine intenţionaţi şi sătui de corupţia civilizaţiei, să construiască o nouă societate bazată pe generozitate şi egalitate. Inspiraţi de scrierile influente ale socialistului utopic Charles Fourier, micul grup îşi duce viaţa undeva într-o pădure, trăind modest şi nu fără dificultăţi de pe urma muncilor agricole (ca întotdeauna, un vis nu poate fi transformat în realitate decât coborându-l în colbul cenuşiu al deziluziilor). Dintre membrii acestei noi comunităţi, Miles Coverdale se simte mai apropiat de Hollingsworth, Zenobia şi Priscilla. Hollingsworth pare a fi un reprezentant ilustru al filantropismului: proiectul său de viaţă este întemeierea unui aşezământ dedicat îndreptării răufăcătorilor. Zenobia este o poetă înţeleptă, ale cărei discursuri cu accente feministe (într-un cadru, se înţelege deschis oricăror forme de egalitarism) reuşesc să atragă nu doar simpatia, ci şi mult râvnitul respect intelectual din partea ascultătorilor. Priscilla este o fată cu trecut misterios, cel mai nou membru al comunităţii, întruchiparea inocenţei şi a neajutorării. Fiecare din aceste personaje îşi va dezvălui, în timp, latura întunecată în faţa lui Miles (la rândul său urmărit de nehotărâre, plictiseală şi sentimente contradictorii faţă de apropiaţi). Căci nefericita întâlnire între spiritul dârz şi totuşi sensibil al Zenobiei, încăpăţânarea rece, dedicată principiilor nestrămutate, golite de orice umanitate ale lui Hollingsworth şi devotamentul orb al Priscillei nu vor putea conduce decât la întâmplări devastatoare emoţional pentru protagonişti. Romanul lui Hawthorne nu este deloc optimist în această privinţă: cele mai mari tragedii se nasc acolo unde îndrăzneala şi proiectul de reformă sunt cele mai ambiţioase. Iar asta se întâmplă datorită infirmităţii morale a principialilor: devotaţi adevărului şi nobleţei scopului pe care îl au de îndeplinit, ei se transformă pur şi simplu în slujitori ai unor zeităţi în faţa cărora sacrifică orice (adesea, chiar şi pe cei din jur).

Chiar dacă spune povestea familiară a bunelor intenţii care urmărite cu fanatism, nu pot produce decât tragedii, romanul lui Hawthorne o proiectează într-un cadru cel puţin exotic pentru un cititor de secol XX.

POVESTE DE DRAGOSTE IN BLITHDALE - Nathaniel Hawthorne – Editura Minerva, 2005

Sever Gulea pentru blog.libris.ro