De la inceput am simtit ca in China ceaiul alintat cu atat drag „regina plantelor”, „emanatia sufletului pamantului”, „miracolul lumii vegetale”, „intruchiparea devotiunii si inocentei naturii”, „ingerul binefacator al regatului plantelor”, „ iarba inorogului” nu este doar o bautura chemata sa stinga setea.

Am intuit ca el este parte intrinseca a firii locuitorilor acestei tari si m-am intrebat daca ceaiul nascut din solul ei a fost impregnat de trasaturile distincte ale celor care l-au descoperit, cultivat si consumat de-a lungul mileniilor sau daca luciditatea, echilibrul, sobrietatea si politetea chinezilor se datoreaza contactului lor cu aceasta planta miraculoasa?

De-a lungul multori ani am cautat raspuns la aceasta intrebare aplecandu-ma asupra studiilor exegetilor ceaiului, asupra operelor literare si cronicilor, am poposit in ceainarii si magazinele invaluite in parfumul ceaiului, i-am urmarit pe chinezi in momentele cruciale ale vietii lor savurand acest lichid miraculos. Mi-am dat seama ca pentru deslusirea tainicei simbioze intre ceai si firea chineza mi-ar trebui o noua viata. - Anna Eva Budura