Prizonier in propriul corp - Guillaume De Fonclare

Există vreo legătură între război şi boală? Dincolo de deznodământul sinistru comun pe care ambele îl livrează, atât războiul, cât şi boala ne transformă în victime, statut cu care ne împăcăm foarte greu, atâta timp cât el constituie o neagare a libertăţii. Oare ce senzaţie poţi să ai, când conştientizezi că întreaga ta viaţă atârnă de absurditatea întâmplării fatale, de a fi prins într-un anumit cadru istoric sau într-o anumită combinaţie de factori fizici care te condamnă la suferinţă lentă şi poate chiar la moarte, dincolo de orice posibilitate de scăpare?

Diagnosticat cu o boală incurabilă fără cauze elucidate, Guillaume de Fonclare, autor francez, director al Memorialului de la Peronne, dedicat victimelor bătăliei de pe Somme din 1916 este pus în faţa unei asemenea provocări de a accepta degradarea şi suferinţa, având ca singură armă de rezistenţă scrisul şi imaginaţia. Confruntarea cu boala, când mai încrâncenată, când mai detaşată îl face pe Fonclare să trăiască o adevărată experienţă de front, apropiată cu aceea a soldaţilor prinşi în adăposturile mortale din primul Război Mondial. Într-un eseu emoţionant de doar 100 de pagini, desenând paralele între victimele războiului şi propria sa condiţie neputincioasă, Fonclare află însă singura cale de eliberare în faţa fatalităţii coroporale: acceptarea senină a propriei invalidităţi.

Fii primul care adauga un comentariu ...