Prizonier in propriul corp

    Exista vreo legatura intre razboi si boala? Dincolo de deznodamantul sinistru comun pe care ambele il livreaza, atat razboiul, cat si boala ne transforma in victime, statut cu care ne impacam foarte greu, atata timp cat el constituie o neagare a libertatii. Oare ce senzatie poti sa ai, cand constientizezi ca intreaga ta viata atarna de absurditatea intamplarii fatale, de a fi prins intr-un anumit cadru istoric sau intr-o anumita combinatie de factori fizici care te condamna la suferinta lenta si poate chiar la moarte, dincolo de orice posibilitate de scapare?
    Diagnosticat cu o boala incurabila fara cauze elucidate, Guillaume de Fonclare, autor francez, director al Memorialului de la Peronne, dedicat victimelor bataliei de pe Somme din 1916 este pus in fata unei asemenea provocari de a accepta degradarea si suferinta, avand ca singura arma de rezistenta scrisul si imaginatia. Confruntarea cu boala, cand mai incrancenata, cand mai detasata il face pe Fonclare sa traiasca o adevarata experienta de front, apropiata cu aceea a soldatilor prinsi in adaposturile mortale din primul Razboi Mondial. intr-un eseu emotionant de doar 100 de pagini, desenand paralele intre victimele razboiului si propria sa conditie neputincioasa, Fonclare afla insa singura cale de eliberare in fata fatalitatii coroporale: acceptarea senina a propriei invaliditati.