ÎNDRĂZNEŞTE ORICE!

Da, am auzit de el, am tras poate cu ochiul la biografia lui şi cel mai probabil, dacă ne-am dovedit a fi stăpâni pe limba engleză, chiar i-am parcurs vreo scriere în original sau măcar câteva pagini prin vreun colţ al unei biblioteci sau al unei librării mai selecte. Poate am fost suficient de norocoşi să punem mâna pe o copie a traducerilor apărute la Editura Est, acum câţiva ani. S-a spus despre el că ar fi un mare pornograf, scriitor, filosof, un copil teribil, un rebel, un histrion… orice aţi fi auzit, oricâte mici şi scurte pasaje v-au zgândărit curiozitatea, aveţi ocazia să vă convingeţi prin propriile mijloace de reputaţia lui Henry Miller, căci primul volum al trilogiei Răstignirea Trandafirie a fost publicat de curând la Editura Polirom. Marele avantaj, dincolo de garanţia, votul de încredere pe care o apariţie sub o asemenea siglă o primeşte în faţa publicului reticent, este mai ales reţeaua largă de distribuţie. Sexus este astăzi la îndemâna oricui şi trebuie să fim recunoscători pentru asta atât editurii, cât mai ales Antoanetei Ralian, probabil cel mai experimentat traducător în viaţă în materie de literatură engleză care cu siguranţă că a avut de a face cu o autentică provocare profesională când a tălmăcit romanul pentru publicul român.

Contribuţia literară a lui Henry Miller nu e uşor de contestat, măcar sub aspectul formulei narative pe care a nuanţat-o şi a popularizat-o. Este vorba de amestecul de autobiografie, ficţiune şi reflecţie filosofică, aduse la acelaşi numitor poetic. În scrierile lui Miller nu e de căutat un subiect, o acţiune care să evolueze în vreun fel care să aibă relevanţă pentru dezvoltarea şi individualizarea protagoniştilor. Nici în cazul lui Sexus, după ce veţi parcurge cele aproape 600 de pagini, nu vă veţi aminti probabil mare lucru din ce s-a întâmplat. Pentru că nu s-a întâmplat de fapt foarte mult. Mobilul care conduce romanul este efortul personajului narator de a trăi zi de zi cu propria conştiinţă plină de paradoxuri. Iar Henry nu este un ins obişnuit, ci un artist care identifică o disjuncţie între a fi un membru serios al societăţii şi a fi el însuşi. Dispreţuieşte munca şi pe toţi ambiţioşii servili carierelor de succes, pentru că se iau mult prea în serios şi îşi subordonează existenţa unor principii rigide. Pe de altă parte apreciază şi opune muncii creaţia şi arta, identificându-le drept jocuri autosuficiente, valoroase prin ele însele. Adoptând o asemenea perspectivă de viaţă în New-Yorkul exploziv al anilor 20, dinaintea crizei economice, protagonistul este prins între două lumi: lumea scriitorului tulburat de angoase, dispoziţii schimbătoare, căutări continue şi lumea cotidianului mai mult sau mai puţin sordid al responsabilităţilor familiale, al slujbelor mărunte şi al obligaţiilor sociale. Dar Henry Miller nu este un Charles Bukowski, un ins care să îşi savureze singurătatea şi incapacităţile de adaptare într-o marginalizare voluntară, resemnată, între femei şi alcool. Protagonistul din Sexus plonjează în tumultul vieţii urbane, la teatru, în baruri şi restaurante, într-un adevărat tur de forţă hedonist, întâlnind pe parcurs personaje din cele mai diverse medii, cu cele mai diferite credinţe şi preocupări. Toţi respiră însă acelaşi aer, din care moralitatea lipseşte. Dar această lipsă nu este un simptom al degradării sau al rătăcirii personajelor, ci este un simbol al triumfului impulsurilor vitaliste. La Henry Miller moralitatea se opune vieţii, tabuizează perfid cele mai provocatoare experienţe care, prin intensitatea senzaţiilor şi potenţialul imaginativ pe care îl dezlănţuie, nu pot fi decât mijloace de celebrare, de subliniere a faptului că trăieşti.

Valorizarea în cel mai înalt grad a vieţii transpare inclusiv în crezurile artistice ale protagonistului: creaţia devine valoroasă când este vie, nu când se dovedeşte frumoasă, artistul îşi dovedeşte autenticitatea şi legitimitatea doar când a creat viaţă, când a a imaginat-o convingător. Desigur, în această direcţie, dumnezeirea divinităţii rezidă tocmai în capacitatea acesteia de a fi imaginat tot.

Sexus surprinde ficţionalizat momente mai mult sau mai puţin importante din viaţa lui Henry Miller. Divorţul de prima sa soţie, relaţia de dragoste îndelungată cu o tânără dansatoare, nenumăratele aventuri pasagere cu diverse femei, prietenii de ocazie şi întâlniri episodice cu personaje nu foarte memorabile. Între toate aceste relatări se interpun reflecţii filosofice cu privire la viaţă, artă, scriitură, plăcere, care reflectă nu întotdeauna transparent eforturile de construcţie a unei identităţi personale şi creatoare. Desigur, deliciul lecturii este dat de descrierile actelor sexuale pe care Henry le întreţine cu orice ocazie.

Nici examinările filosofice nesistematice şi pe alocuri greu de pătruns, nici asocierile libere şi nici detalierea pasajelor picante nu par a fi instrumente cu scop precis. Henry nu vrea nici să convingă argumentat de superioritatea concepţiei sale şi nici să şocheze prin dezmăţul la care se dedă. Nu are timp pentru aşa ceva, este prea pătruns de intensitatea senzorială a stărilor pe care le trăieşte pentru a-şi conduce cititorii către o destinaţie semantică precisă. Desigur că speculaţiile filosofice au adesea un caracter sprinţar şi sincopat, nu se încheagă complet şi nu conduc la nişte concluzii lămuritoare. Desigur că partidele de sex sunt nerealiste, cu erecţii capabile să spargă farfurii şi crăpături rozalii fierbinţi ca un furnal, cu zeci şi zeci de orgasme care te aduc la limita pierderii conştienţei, cu masculi feroce gata să presteze oriunde, oricum, oricând şi superfemei capabile să se excite în câteva secunde şi în orice moment. Ele pot fi privite drept mărci clare ale misoginismului. Dincolo de aceste apriceri, nu ce se spune e mai important, ci cum se spune. Căci Miller cufundă totul în poezie, acolo unde doar limbajul şi expresivitatea lui sunt relevante. Nu încape îndoială că Miller este un mare meşter: felul în care cuvintele sunt potrivite, îndoite, ascuţite, şlefuite provoacă o diversitate de senzaţii şi reprezentări dintre cele mai copleşitoare şi mai plastice. Eşti mângâiat, înţepat, doborât, resuscitat, învăluit şi dezmierdat, niciodată abandonat indiferenţei.

Sexus este o ispită căreia merită să-i cedezi, acum la început de vară când simţurile sunt mai receptive ca niciodată, este unul din puţinele romane care îţi oferă adevărate experienţe poetice, o băiţă revigorantă între metafore.

SEXUS – Henry Miller – Editura Polirom, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro