headerdesktop pastitarg15apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile pastitarg15apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Targul Cadourilor de Pasti

-86%, -30%, -50%, -79%

TRANSPORT GRATUIT la peste 75 lei

Comanda acum!

Si muntii au ecou

Si muntii au ecou - Khaled Hosseini
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

Este un autor cât se poate de popular, poveștile sale au făcut înconjurul pământului, atât în forma edițiilor tipărite, dar și sub forma ecranizărilor care au fost recompensate cu premii, dacă e să amintim doar VÂNĂTORUL DE ZMEIE sau SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI. De ani buni, creațiile autorului de origine arabă sunt disponibile și în limba română, publicate de Editura Niculescu. Deși nu am avut ocazia să citesc nici măcar unul din aceste titluri populare, m-am hotărât în cele din urmă să parcurg ultima carte tradusă a lui Khaled Hosseini, ȘI MUNȚII AU ECOU care a fost la un pas să fie aleasă pentru discuții de participanții la Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov. Ratând acest titlu la Clubul de Lectură, m-am reîntâlnit însă cu cartea lui Hosseini la Schimb de Cărți Brașov, unde mi-a fost recomandată cu căldură.

Povestea debutează într-o atmosferă pe deplin arabă: cu o parabolă în care un bărbat sărac este despărțit de unul din băieții săi, predat ca ofrandă unui div (un fel de monstru). După această despărțire tragică pe care tatăl nu o poate accepta, părintele pleacă să se confrunte cu divul, urmând să afle însă că fiul său trăiește, alături de alți copii într-un mic paradis. Aici se naște o dilemă morală: e mai bine ca tatăl să își ia fiul înapoi spre a-l reuni cu familia săracă sau e mai bine să îl lase să trăiască în acel mic paradis, departe de cei dragi? Hosseini oferă practic, prin această parabolă, dilema de fond a întregului eșafodaj narativ pe care îl desfășoară mai târziu. Este vorba de povestea unei familii afgane, întinsă pe mai bine de 50 de ani care urmărește destinele mai multor generații și personaje. La fel ca în parabola care deschide romanul și în narațiunea lui Hosseini are loc, încă de la început, o ruptură brutală familială: în Afganistanul anilor 50, Pari este despărțită de fratele ei Abdullah, prin inițiativa tatălui care o lasă pe fată în grija unui cuplu bogat de la Kabul (familia Wahdati). Romanul abordează apoi, într-o manieră aparent aleatoare, destinele mai multor personaje legate, prin numele de familie sau prin contribuția directă la evoluția acestei povești. Unele capitole detaliază povestea familiei Wahdati, un mariaj nefericit în care lipsa unui moștenitor o face pe Nila Wahdati să se abandoneze unei existențe ușoare, cu petreceri și divertisment mai degrabă european decât oriental. Intrarea lui Pari în familie va schimba însă raporturile dintre soți iar Nila își va părăsi alesul, împreună cu noua sa fiică, pentru a ajunge în Europa, la Paris. În paralel cititorii pătrund în povestea lui Nabi, afganul plecat de la sat pentru a reuși la oraș, fratele fostei mame vitrgee a lui Pari, cel care va înțelege nefericirea Nilei dar va căuta până se va apropia de finalul vieții să înlesnească reîntâlnirea dintre Pari și fratele ei Abdullah. Povestea lui Markos, grecul care va ajunge să locuiască la Kabul și să se intersecteze, prin alegerea reședinței cu istoria familiei lui Pari va muta atenția cititorului spre insula Tino din Grecia, pentru a reîntoarce apoi firul narativ principal spre capitala Afganistanului contemporan. În vreme ce aceste capitole refac, printr-un puzzle narativ complicat pe alocuri, povestea despărțirii și reîntregirii unei familii, o parte din capitolele cărții construite de Hosseini, în jurul unor personaje episodice vin să întărească și să evoce evoluția atmosferei și imaginii Afganistanului din anii 50 și până astăzi: povestea lui Parwana (mama vitregă a lui Abdullah și Pari), a lui Gholam și Adel (copiii care, prin întâlnirea lor, vor produce de fapt o ciocnire între două perspective profund diferite asupra Afganistanului ultimelor două decade), a lui Timur și Idris (antreprenorii care își clădesc afacerile pe ruinele unei alte lumi) întăresc portretul unui spațiu supus unei dinamici violente, a unei căutări fără de sfârșit care transformă Kabulul într-un loc pe cât de nesigur (orașul în care au loc 1000 de tragedii pe metru pătrat) pe atât de fermecător, în culisele sale inaccesibile vizitatorului obișnuit.

Labirintică și provocatoare (cititorii vor avea de reconstruit firele narative și se vor simți provocați de abundența punctelor de vedere care străbat clasele sociale, timpurile și continentele), pe de o parte un portret nostalgic dar și dureros al Afganistanului ultimei jumătăți de secol, cartea lui Khaled Hosseini vorbește însă și de puterea și rolul legăturilor familiale, de capacitatea lor de a trezi emoții, de a umaniza, chiar și atunci când nu mai pot oferi triumf și nu mai pot recupera pierderi ireversibile, într-un secol al dezbinării și al uitării. În acest sens, nu întâmplător autorul stăruie adesea asupra imaginiii munților afgani – acele siluete opace de uriași care veghează asupra locuitorilor, acele veritabile metafore ale rezistenței memoriei în fața trecerii timpului.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Si muntii au ecou

"Si muntii au ecou" prezinta o poveste spusa de-a lungul mai multor generatii care graviteaza nu doar in jurul parintilor si copiilor, dar si a fratilor si surorilor, a verilor si a tuturor celor ce au grija de ceilalti. Exploreaza nenumaratele feluri in care membrii familiei iubesc, jignesc, respecta, insala, surprind si se sacrifica unii pentru ceilalti, atunci cand conteaza cel mai mult. Urmarind diversele personaje si ramificatiile vietilor acestora, alegerile si iubirile fiecaruia, de-a lungul mai multor generatii, peste tot in lume - de la Kabul la Paris, de la San Francisco pana in Insula Tinos din Grecia - povestea se extinde gradual, devenind din ce in ce mai emotionanta, mai complexa si mai puternica cu fiecare pagina parcursa.

Si muntii au ecou este un roman incitant si provocator, demonstrandu-ne modul in care autorul intelege in profunzime legaturile si actiunile care ne definesc si ne modeleaza vietile si, in final, ce inseamna sa fii om.

Fragment din carte:

"N-as putea sa va spun cu exactitate cand mi-a venit aceasta idee.
Poate in dimineata de toamna cu vant, pe cand ii serveam Nilei ceaiul si ma aplecasem sa-i tai o felie de prajitura roat, iar la radioul de pe pervaz s-a anuntat ca iarna ce batea la usa in anul 1952 ar putea fi chiar mai brutala decat cea trecuta. Poate a fost mai devreme, in ziua in care am dus-o la casa cu pereti roz stralucitori, sau poate si mai devreme, cand am tinut-o de mana in masina, iar ea suspina.
Oricare ar fi fost momentul, de indata ce mi-a intrat in cap, nu am mai putut sa scap de chestia asta. Dati-mi voie sa va spun, domnule Markos, ca am actionat cu cea mai curata constiinta si avand convingerea ca propunerea mea se nascuse din bunavointa si intentii cinstite. Ceva care, desi era dureros pe termen scurt, avea sa conduca pe termen lung la binele tuturor celor implicati. Dar aveam si motive mai putin cinstite, care serveau propriului interes. Locul de frunte era ocupat de motivul ca ii dadeam Nilei ceva ce niciun alt barbat — nici sotul ei, nici stapanul acelei case mari roz — nu putea sa-i ofere.
Am vorbit cu Saboor mai intai. In apararea mea, voi spune ca, daca m-as fi gandit ca Saboor va accepta bani de la mine, i-as fi dat fericit in locul acestei propuneri. Stiam ca are nevoie de bani, pentru ca imi spusese cat se zbatuse sa gaseasca de lucru. As fi cerut de la domnul Wandati un avans pe langa salariu, pentru ca familia lui Saboor sa iasa cu bine din iarna. Dar Saboor, ca multi alti tarani, suferea de mandrie, o boala pacatoasa si incurabila. N-ar primi niciodata bani de la mine. Cand s-a casatorit cu Parwana, nu a vrut sa auda de suma mica de bani pe care voiam sa-i dau. Era barbat si avea sa-si intretina propria familie. Chiar a murit facand asta, cand inca nu implinise patruzeci de ani, prabusindu-se intr-o zi pe camp pe cand curata niste sfecla de zahar, undeva langa Baghlan. Am auzit ca a murit tinand o capatana de sfecla in mainile sangerande, pline de basici."
Citeste mai mult

33.72Lei

33.72Lei

Primesti 33 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
13
4 stele
2
3 stele
1
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

STEFANESCU LILIANA 03/09/2020 10:39
green icon awesome check Achizitie verificata
O lectura interesanta despre o lume interesanta.O lume in care femeile nu conteaza, ele doar exista si fac parte din lupta pentru supravietuire a unei natiuni.Iar daca unele sunt istete/destepte pot face ca aceastea sa faca diferenta.O carte in care , dincolo de lupta pentru supravietuire , se vad regretele si nostalgia.De citit.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Florina56 30/08/2020 19:54
Nu l-am recunoscut pe Hosseini in acest roman. Ii lipsesc profunzimea, sensibilitatea si stilul simplu si curat din Spelndida cetate si Vanatorii de zmeie. Cartea aceasta e total diferita de ce am citit de la el, nu m-a atins in niciun fel. In primul rand, numarul mare de pagini care nu dezvolta nicio actiune ingreuneaza cititul, astepti sa ajungi undeva, dar te trezesti la final fara nimic. In al doilea rand, sunt multe personaje si niciunul nu mi se pare pus in valoare, nu m-am atasat de niciunul. Fiecare capitol are povestea lui, pare izolat intr-un fel sau altul de restul romanului, se sare de la una la alta, devine haotic si plictisitor. Romanul se intinde pe mai multe generatii si poate fi considerat unul de familie, dar ii lipsesc multe ingrediente. Nu este un roman prost, are si lucruri pe care le-am apreciat si care m-au impins sa il duc la capat, cum ar fi legatura dintre Abdullah si Pari, surioara lui. Poate aveam eu asteptarile prea ridicate sau poate nu l-am ales intr-un moment bun ...
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Lau34 20/08/2020 10:54
Bineinteles ca astept un nou roman de Khaled Hosseini. Pentru ca am citit Si muntii au ecou, la fel ca si precedentele Vanatorii de zmeie si Splendida cetate a celor o mie de sori, cu respiratia taiata si cu creionul in mana.Iara daca aceste cateva dintre citatele mele preferate din Si muntii au ecou ajuta pe cineva sa-l descopere si sa-l indrageasca pe Khaled Hosseini, m-as bucura mult.Toate lucrurile bune in viata sunt fragile si usor de pierdut.Daca o cultura este o casa, atunci limba este cheia de la usa din fata si de la toate camerele dinauntru.Un barbat nu poate munci daca ii este sete.O poveste este precum un tren in miscare: indiferent de locul in care urci, esti obligat sa ajungi mai devreme sau mai tarziu la destinatie.Ei bine, copiii nu sunt niciodata tot ceea ce ai sperat.Locuia intr-o casa mare, dar intr-o lume inchisa. In unele zile era atat de plictisit, incat ar fi mestecat si lemn.Toate lumea insala si toata lumea minte.Lumea este fundamental un loc nedrept; trebuie doar sa te uiti pe fereastra dormitorului.Ce inseamna sa fii erou de razboi: odata ce ai devenit unul, asa mori...Lumea, in general, nu vede ce se intampla inauntrul tau, nu da nici doi bani pe sperantele, visele, necazurile tale, care raman ascunse acolo dincolo de piele si oase.Frumusetea este un dar imens, nemeritat, oferit la intamplare si in mod absurd.Timpul e precum sarmul. Nu ai niciodata atat de mult precum crezi.N-are rost sa te plangi de ceea ce este inevitabil.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Tamas Amalia 06/08/2020 05:00
green icon awesome check Achizitie verificata
Khaled Hosseini a reușit să scrie o nouă carte care m-a impresionat. Cartea reprezintă și evenimentele reale care au fost in războaiele Afganistanului și bineînțeles urmările acestora. Drama a doi frați ,este prezentată ca pe o șansă spre o viață mai bună.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
MarianaLupan2008 31/07/2020 12:24
O carte impresionanta, care îți va acapara mintea și după ce o termini. De fapt, în timp ce am citit-o și vedeam cum se duc paginile, voiam parca sa ii spun autorului sa mai scrie câteva paragrafe, câteva pagini.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
danamarasescu 18/07/2020 16:00
green icon awesome check Achizitie verificata
Am ramas impresionata de talentul acestui scriitor.
O poveste frumoasa, cu mesaj, in care se impletesc dramele, nedreptatile produse de razboiul din Afganistan cu lupta personajelor pentru supravietuire sau pentru o viata considerata de acestea, mai buna pentru cei dragi.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
green icon awesome check Achizitie verificata
Nu stiu din ce motiv, dar am tot evitat acest scriitor si imi pare rau. Cartea e foarte bine scrisa, are un stil aparte de a te prinde si surprinde viata personajelor izbitor de real.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
galway_girl 24/06/2020 19:02
Deși nu e genul meu de lectură, trebuie să recunosc că mi-a plăcut povestea. Pe parcursul lecturii aveam impresia ca pun cap la cap piesele unui puzzle, si ca fiecare persoanaj va contribui cumva la destinul lor.
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Visu Alina 27/05/2020 00:00
O poveste de familie, o odisee foarte emoționantă care ne arată importanța legăturilor sufletești
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Poiană Alina Mihaela 25/05/2020 16:16
„Și munții au ecou” este ultima dintre cele trei ale acestui autor care m-au făcut să le citesc pe nerăsuflate. Această carte este puțin mai „light” față de celelalte două, dar nu mai puțin frumoasă. Drama celor doi frați este prezentată ca pe un „noroc”, o șansă spre mai bine, în această carte. Recomand!
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

10 din 16 de rezultate

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one