Ca sa fii acceptat intr-un sat din Franta profunda, nu trebuie doar sa stii sa ridici din umeri a la francaise sau sa spui oh la la cu un tremolo de exasperare galica. Mai e nevoie si de alte lucruri, indeosebi daca esti un englez cu ambitii integrationiste, care vrea sa scape de eticheta le rosbif. Rurale sau nu, dexteritatile franceze au un je ne sais quoi care, daca nu esti echipat cum se cuvine, te poate face sa bombani merde. Bunaoara, trebuie sa stii care e diferenta dintre boudin si andouillette (cine nu stie e carnatar doar la figurat, nu si la propriu), sa plantezi fire de praz intr-un sol de consistenta cimentului, sa intretii raporturi de concurenta agricola cu vecinii, sa-ti negociezi iesirea dintr-un imbroglio amoros cu o vendeuse de fromage (shit, quelle horreur!) si sa participi la turniruri culinare care sfarsesc in cel mai bun caz in indigestie. Ca si cum n-ar fi de-ajuns, trebuie sa fii pregatit si pentru droaia de concursuri satesti care iti epuizeaza nervii cu mult inaintea imaginatiei. Iar daca intr-o buna zi descoperi ca prin casa iti misuna niste soricei cu impulsuri sinucigase, se cheama ca nu-ti mai lipseste nimic. Un englez la tara este o initiere tandru-amuzanta in placerile si rigorile unei vieti stropite cu vin bun, soare si surprize.