Spre deosebire de latitudine, care s-a putut calcula cu relativa usurinta inca din vremuri antice, o metoda eficienta de a stabili longitudinea a ramas multa vreme ascunsa. La acel moment (cca 1710) varianta acceptata de masurare a longitudinii se baza pe fazele lunare in relatie cu pozitia diverselor stele, inventatorul ceasului maritim, John Harrison, a schimbat pentru totdeauna felul in care se naviga in largul marilor.Autoarea americana este faimoasa pentru operele sale de popularizare a stiintelor exacte cu diverse teme (acestea variind de la geografie, astronomie si fizica) - deci, cum ar veni, documentare in forma literara. Ceea ce este si aceasta poveste a Longitudinii: de intindere redusa spre medie, cu un focus clar pe viata si inventiile tamplarului englez ajuns ceasornicar de renume mondial. Stilul este concis si facil, lectura fiind placuta si extrem de informativa. Ar fi demn de mentionat si faptul ca ne sunt prezentate cateva dintre ideile fantastice propuse de-a lungul vremii de visatori si/sau savanti necinstiti (corabii postate la distante fixe care sa traga in mod regulat cu tunul sau prafuri simpatice care ar fi declansat latratul cainilor de pe corabii), putand astfel evalua vasta diferenta intre acestea si teribila eleganta si eficacitate de care ceasul lui Harrison a dat dovada de la primul model; acesta, fiind insa un perfectionist incurabil, a mai creat 3 variante imbunatatite in urmatoarea jumatate de secol, cimentandu-si pe veci numele in istoria maritima.