Capodopera a prozei ruse din secolul XX, acum intr-o noua versiune romaneasca, romanul lui Bulgakov se inscrie printre marile realizari ale literaturii universale.

Maestrul si Margarita e una dintre cartile pe care fiecare o citeste in felul sau, o indrageste in felul sau si o intelege in felul sau " ( Konstantin Simonov)

Fragment:

" Padurea de pe malul opus al raului, care acum o ora era inca luminata de soarele de mai, se manji, se Intuneca si se dizolva.
    Apa cadea dupa geam intr-un val compact. Pe cer zvac neau intruna scantei de foc, cerul plesnea, camera bolnavulu se umplea de-o lumina tremuranda infricosatoare.
Ivan plangea incet, sezand pe pat si uitandu-se la raul tulbure ce fierbea cu bulbuci. La fiecare tunet el tipa incet si jalnic si-si acoperea fata cu palmele. Foile scrise de Ivan erau imprastiate pe podea; le suflase vantul care navalise in camera inainte de inceperea furtunii.
Tentativele poetului de a ticlui o declaratie referitoare la groaznicul consultant nu s-au soldat cu nimic.    
     De indata ce primi de la felcerita cea grasa pe care o chema Praskovia Fiodo-rovna un capat de creion si niste foi de hartie, el isi freca cu un aer preocupat palmele si se aseza grabit la masuta. Asternu destul de iute inceputul:
    "Catre militie. De la Ivan Nikolaevici Bezdomnai, membru al MASSOLIT-ului. Declaratie. Ieri seara eu venisem cu raposatul M.A.Berlioz la Lacurile Patriarhiei..."
Şi imediat se incurca poetul, in special din cauza cuvan-tului "raposatul". De la bun inceput reiesea un fel de absurdi-tate: cum adica — venisem cu raposatul? Raposatii nu merg! intr-adevar, te pomenesti ca te-or avea de nebun! ;
    Gandind astfel, Ivan Nikolaevici incepu sa corecteze cele scrise. Iesira urmatoarele: "... cu M.A. Berlioz, ulterior r'apo-sat..." Dar nici asta nu-l satisfacu pe autor. Fu nevoit sa elabo-reze o a treia varianta, aceasta insa se dovedi chiar mai proasta decat primele doua: "...Berlioz care a nimerit sub tramvai..." - aici mai tinandu-se scai si acel compozitor-tiz pe care nu-l stia nimeni, si trebui sa insereze "... nu compozitorul..."
    Dupa ce se cazni multa vreme in zadar cu acesti doi Ber-liozi, Ivan taie totul si hotari sa inceapa dintr-odata cu ceva foarte puternic, pentru a atrage imediat atentia cititorului, si scrise ca motanul urca in tramvai, apoi reveni la episodul cu capul taiat. Capul si prezicerea consultantului il adusera la gandul despre Pontius Pilatus si, pentru a fi cat mai convingator cu putinta, Ivan hotari sa expuna complet relatarea despre procurator chiar din momentul in care, in pelerina alba cu captuseala sangerie, acesta iesi in colonada palatului lui Irod.
    Ivan lucra sarguincios si taia cele scrise, si insera cuvinte noi, si chiar incerca sa-l deseneze pe Pontius Pilatus, iar apoi motanul stand pe labele dinapoi. Dar nici desenele nu-i fura dc ajutor si, pe ma' sura ce poetul isi scria declaratia, ea devenea tot mai incurcata si mai de neinteles.
    In momentul in care se arata departe inspaimantatorul nor cu margini fumegande si acoperi padurea, si vantul incepu a sufla, Ivan simti ca e sleit de puteri, ca nu va reusi sa o scoata la capat cu aceasta declaratie, nici nu incerca sa ridice foile sburatacite si incepu a plange incet si amar.
    Blajina felcerita Praskovia Fiodorovna il vizita pe poet in timpul furtunii, se alarma vazandu-l ca plange, trase storul in jos pentru ca fulgerul sa nu-l sperie pe bolnav, ridica foile de pe podea si cu tot cu ele se duse fuga dupa medic. Acesta se prezenta, ii facu lui Ivan o injectie in brat si il asigura ca mai mult nu va mai plange, ca acum totul va trece, totul se va schimba si totul se va uita.   "