(...) Creatia este darul Isabelei Branescu pentru ceilalti, pentru lumea care-i poate inmulti sensurile. Actul creatiei este un act gratuit venit dintr-o generozitate ideala, inepuizabila (...) Isabela Branescu pare o Seherezada moderna care povesteste pentru a-si apara memoria de teroarea istoriei, dar si pentru a prelungi ecourile unei istorii intr-o poveste care sa devina o mitologie si sa imbogateasca o mitologie deja existenta. Scriitura are circularitatea ei, o simetrie incipit — excipit: a demarat intr-un imaginar estet, livresc, a trecut prin labirintul unor vieti marcate de vicisitudinile istoriei, pentru a se incheia intr-un pact al naratorului cu fictiunea (...) - Ana Dobre

(...) Isabela Branescu stie deja sa imprime naratiunii un ton si sa il mentina pana la final, pe dedesubtul unei poetici a fragmentarii. Atentia pentru detaliu si incercarea de intelegere a lumii o diferentiaza, de asemenea, de proza autista, chiar nombrilista, a autorilor mai tineri, care (cum observa Alex Stefanescu) incapabili sa relationeze cu alte personaje, scriu o proza exclusiv a ego-ului (...) - Razvan Voncu