Poezia Mariei Matei este un joc elegant al muzicalitatii rimei care se combina cu o cochetarie rafinata in care feminitatea se rasfata in expresivitatea nuantelor. Poeta mimeaza spleen-ul si exasperarea (Sunt o cascada de lacrimi in care ma scald) cu un hedonism de mare amplitudine, inscris intr-un larg semicerc albastru. Poezia paseste majestuos, cu fluturi mii purtand pe aripi/ Un semn al dragostei, invesmantandu-se in acutramente fastuoase, mereu in conul de lumina, de pe o scena imaginara. In fiecare text, Maria Matei poarta, cu delicatete semeata, o trena impodobita cu cristale stralucitoare. - Horia Garbea
 
De...
De farmecele lunii sunt vrajita,
De visul rapitor ce-mi fulguie-n altarul mintii,
De vremea ce se scutura-nvrajbita,
De taina ce-au aflat-o numai sfintii.
De linistea, nelinistea din vis,
De comedia lumii cu un generic fals,
De tot ce nu s-a spus si nu s-a scris,
De mersul inapoi si glasul fara glas.
De inima ce nu-si ascunde dorul,
De zborul clipelor ispititoare,
De lacrima subtire din izvorul
Cu murmur alb, pe-o pagina nemuritoare