Inchideti ochii si imaginati-va pentru o clipa un univers coplesitor pentru el insusi, care a zamislit in vastitate, o intentie numita iubire; intentia a devenit potential si a luat forma unei sfere plutind lin in spatiu, inaintea timpului. Iubirea nu avea nevoie de nimic, nici de confirmare si nici de recunoastere, existenta ei desavarsita ii era de ajuns. si apoi a fost timpul, si a existat clipa, iar iubirea a zarit cu ochii inimii o planeta, in care intentiile se materializau, traind experienta a ceea ce sunt. si pentru ca exista timpul, iubirea a pandit clipa in care ar putea patrunde in planeta albastra pentru a trai experienta a ceea ce este. Bulbul de iubire, intr-o miscare de zvarcolire, s-a nascut pe Pamant in picioarele goale, traind incompleta, divizata, povestea iubirii in lipsa acesteia, asteptand o alta clipa divina in care se va reuni in desavarsirea ei. Fiintele care populau Pamantul aveau suflete nelinistite, iar vietile lor erau precum vietile licuricilor ce credeau ca daca ei lumineaza, sunt lumina, de aceea aveau vieti scurte.