Pentru a evidentia caracterul vast al operei sale, George Chirila² il numeste pe Marin Sorescu „un poet fericit, rastignit intre carti”. Lui Marin Sorescu nu i-a scapat niciun domeniu literar. Debuteaza cu versuri, ca apoi sa exceleze in teatru, piesele lui fiind originale atat ca structura, cat si ca tematica. Continua cu proza, scriind doua romane inedite, care nu respecta intotdeauna canoanele si modalitatile traditionale ale genului. Scrie, de asemenea, eseuri in care isi prezinta conceptia despre poezie, respectiv literatura, dar nici domenii precum cinematografia sau sculptura nu-i raman straine. Scriitorul isi motiveaza alegerile afirmand: „Am debutat, intr-adevar, de mai multe ori (…) Este o datorie elementara de a ne innoi, de a incerca mereu frisonul primei aparitii. Asta nu inseamna risipire, pentru ca universul, atunci cand exista, ramane neschimbat.” ³

Dar Marin Sorescu nu e „singur printre poeti”. El este absent, nu isi face aparitia pe care titlul o anunta, o amana pana in anul 1965, cand poetii, „incriminati” il lasa intr-adevar singur, cu vocea sa originala care vrea de la inceput sa arate ca nu seamana cu nici una, ca este intr-adevar singulara.

Lucrarea de fata are ca scop monografierea cronologica a creatiei soresciene. Este prezentata, in primul rand, bio-bibliografia autorului, foarte densa ca si continut pentru ca viata si opera soresciana formeaza un tot greu de delimitat. Viata este transpusa in poezie si poezia in viata. Toate, ilustrand portretul spiritual al lui Marin Sorescu, un mare creator de literatura.

Astfel, sunt prezentate operele care compun principalele orientari literare ale scriitorului. In capitolul intitulat orizontul liric, sunt monografiate, in ordinea aparitiei, volumele de versuri, dar este realizata si o abordare tematica. Poezia sa cuprinde diferite aspecte ale vietii sociale, dar si ale propriei vieti. Poetica lui Marin Sorescu este cea a unei poezii derivate din cotidian. Scriitorul Marin Sorescu si-a inceput existenta literara printr-o lucida reflectie asupra uzurii mijloacelor de expresie ale poeziei, acele mijloace care caracterizau anii '60. Debutul sau cu poezie parodica in volumul „Singur printre poeti” este urmat de o poezie a reificarii umanitatii in volumul „Poeme”, ca apoi cu „Moartea ceasului” si „Tineretea lui Don Quijote” sa se indrepte spre o poezie a conditiei umane agresata de cotidian. Cu critica mentalitatilor sociale din volumele „Astfel”, „Tusiti” si „Suflete bun la toate” poetul trece in alt registru tematic la fel de vast ca si celelalte abordate pana atunci. si desigur nu putea sa ocoleasca tema erotica, dar aceasta apare demistificata, ancorata in cotidian in volumele „Descantoteca” si „Sarbatori itinerante”.

Cu ciclul „La Lilieci” autorul a ramas in memoria cititorilor si criticilor literari. Putem spune despre aceste carti ca sunt un fel de „Amintiri din copilarie”, dar ale lui Sorescu nu ale lui Creanga. Poetul se intoarce in timp, la copilaria sa din satul natal si versifica o lume pitoreasca cu gesturi, deprinderi, fel de a vorbi specifice satului oltenesc. Avem in acest ciclu o scriere originala si memorabila peste care si-a pus pecetea talentul poetic al autorului.

si peste toate acestea, domina ludicul, pentru ca Sorescu este un poet al jocului, se joaca cu cuvintele, cu simbolurile, cu imaginile. Poezia este un joc, iar Sorescu intra in acest joc cu o placere infinita.

Orizontul dramatic prezinta teatrul sorescian, partea, poate, cea mai valoroasa a intregii sale creatii. Sorescu scrie un teatru existentialist, aceasta tema fiind regasita in piesele „Iona”, „Matca”, „Paracliserul”, „Exista nervi” si „Pluta Meduzei”, piese in care eroii se confrunta cu probleme existentiale, specifice omului modern. O alta tema este cea a teatrului istorico – existentialist regasit in piesele „Raceala”, „A treia teapa”, „Varul Shakespeare” si „Lupoaica mea”. Sorescu prezinta o alta fata a istoriei, demistifica personaje si le dezvolta trasaturi cu totul noi fata de teatrul istoric anterior creatiei sale.

Proza lui Sorescu, desi redusa la doua romane este inedita. Scrie un roman existentialist „Trei dinti din fata” cu personaje numeroase, ancorate in valtoarea vietii, cautand solutii in lupta lor spre devenire ca artisti si ca oameni. Celalalt roman, romanul alegoric „Viziunea vizuinii” este un roman alegoric, o fabula cu oameni, animale, care vrea sa spuna mai mult decat lasa sa se vada sub mastile din roman. Este o combinatie fericita intre epic si liric, autorul introducand in roman si doua cicluri de versuri. Proza lui Marin Sorescu se afla sub semnul liricului ce domneste de fapt deasupra intregii creatii soresciene.

Capitolul Orizontul eseistic prezinta conceptia sa despre poezie si literatura. In eseurile sale comenteaza lucruri cunoscute, dar face observatii si despre lucruri pe care numai el le vede. Comenteaza poetica unor autori precum T. S. Eliot, scrie articole despre film, vorbeste despre tragedia greaca. Eseurile sale sunt pline de liric, dar si de ironic. si peste toate domina placerea comica a eseistului.

Ultima parte a lucrarii reuneste bibliografia critica despre opera si personalitatea lui Marin Sorescu, studiile si articolele care i-au fost consacrate, semnate de scriitori si critici. Am valorificat, astfel, referintele bibliografice culese din diverse lucrari de referinta cu caracter general (bibliografii, dictionare, enciclopedii, istorii literare, studii), cronici, articole in volume si in periodice.

Punand fata in fata imaginea debutului poetic cu cea oferita de intreaga sa opera, se poate observa drumul interior parcurs de scriitor. Acest traseu include scepticismul fata de conventiile literarului, folosirea inteligenta a acelorasi conventii, organizarea personala a elementelor imprumutate si particularizarea marilor temele si ale literaturii, intr-un limbaj accesibil si plin de umor.