Marturisirea unui pelerin despre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus, cunoscuta mai ales sub numele de Marturisirea unui pelerin sau Pelerinul rus a vazut lumina tiparului in Rusia, catre anul 1870. O alta editie, de data aceasta mai ingrijita si continand adaugirile unei persoane avizate, a fost publicata in 1881 la Kazan. Cartea a fost degraba reeditata, dupa care a circulat pe intreg teritoriul imperiului tarist, pana la Revolutia din 1917.

In privinta spiritualitatii rasaritene sunt de notat doua tendinte: mai intai, accentul pus pe ceea ce Ioan Scararul (sec. al VII-lea) numea "lucrarea linistii", isihia, singuratatea si pacea sufletului, detasarea de cele lumesti; apoi rugaciunea neincetata, insufletita de trezvia inimii. Inca de la inceputurile monahismului se va face simtita tendinta de a inlatura din rugaciune multimea cuvintelor, caci, spun Parintii pustiei, acestea nu fac decat sa te imprastie. Astfel ca odata cu Marcu Ascetul (sec. al IV-lea) asistam la o miscare progresiva spre "rugaciunea de un singur cuvant" (monologhia), "rugaciunea lui Iisus", repetata continuu, prin care se realizeaza pomenirea neincetata a lui Dumnezeu. "Intelectualismul" lui Evagrie Ponticul si accentul sau platonician - in care intelectul purificat, intors la starea sa originara, devine "locul lui Dumnezeu" - se estompeaza treptat in fata "prezentei inimii".

In decursul timpului, isihasmul athonit se va orienta din ce in ce mai hotarat spre rostirea continua a "rugaciunii lui Iisus". Aceasta traditie spirituala care, sub influenta marilor contemplativi (Diadoh al Foticeei, Nichifor Singuraticul, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama etc. - ca sa amintim doar cateva nume) se constituie incepand cu secolul al V-lea in manastirile din Rasarit, va acorda inimii un rol central. Considerata lacas al inteligentei si intelepciunii, inima trebuie inturnata doar catre Dumnezeu. De aceea ea va fi hranita necontenit cu rugaciunea amintita inca din sec. al VI-lea de Sf. Ioan Scararul: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" Aceasta importanta schimbare de accent va marca si inceputul perioadei de inflorire a monahismului rus din secolul al XIV-lea (vezi Serghei din Radonej, spre exemplu.)

Sa mai amintim ca monahul nu se limiteaza doar la rostirea rugaciunii ci aceasta este intotdeauna asociata cu practica tuturor virtutilor si luminata de dragostea pentru Dumnezeu.