"Anii 1990 au fost pentru Stieg si pentru mine o perioada teribila, in care el a lucrat ca un apucat. Intre TT, Searchlight Expo, cartile la care scria si cele la care colabora, la drept vorbind nu mai era loc si pentru mine. Ma simteam extrem de singura, mai ales ca, in urma crizei financiare din 1993, imi pierdusem postul de arhitect dintr-o mare firma de constructii, unde ma simteam fericita si ale carei proiecte erau la fel de pasionante ca imobilele proiectate de Ricardo Boffil. Nu aveam acelasi program si, uneori, eram nevoiti sa ne da intalnire ca sa ne mai vedem un pic! Intre activitatea de la TT si cea de la Expo, ne intalneam la cafeneaua Anna, care, de asemenea, apare si ea in Millennium, pentru o caffe latte.

    In anii aceia l-am parasit pe Stieg de doua ori, chiar daca a fost doar pentru cateva saptamani. Prima data m-am mutat intr-un apartament al unui amic, a doua oara, la prietena mea, Eleanor. De fiecare data, pe Stieg l-a apucat disperarea. Si astazi regret ca l-am obligat sa suporte o asemenea durere, tocmai pe el care, in copilarie, suferise atat de mult simtindu-se abandonat dupa moartea bunicului. Ar fi trebuit sa gasesc o alta metoda pentru a-l face sa inteleaga faptul ca aveam nevoie de el. Mai ales ca acele rupturi nu ne schimbau viata decat pentru cateva luni, desi Stieg facea tot ce putea pentru a le preintampina. Repede insa se lasa din nou absorbit de munca. Anul 1999 a fost cel in care ne-am confruntat cu toate pericolele si cu toate schimbarile. Stieg a parasit TT in conditiile stiute, iar violentele extremei drepte au capatat o mai mare amploare. In cele trei volume din Millennium, Stieg omagiaza inca o data un adevarat erou, prin intermediul firmei Hallvigs Reklam AB din Morgongava, curajoasa tipografie care a preluat Expo dupa ce anterioara renuntase din cauza amenintarilor. Proprietarul, Jan Kobin, il impresionase pe Stie, intrucat nu ezitase sa mearga cu masina proprie pentru a livra ziarul la timp, pana la ultimul exemplar. Am fost fericita sa vad ca acest om a obtinut titlul de „antreprenor al anului" in 2007. In primul volum, Mikael Blomkvist ii incredinteaza tiparirea cartii lui despre afacerea Wennerstrom si a acelui numar de ziar care va scoate la lumina scandalul. In al doilea, se decide iarasi sa aiba incredere in cel care ii propunea „un pret si servicii fara concurenta in domeniu", dandu-i lucrarea lui Dag despre retelele de proxenetism din tarile Europei de Est. In al treilea volum, tot el va tipari si cartea in care e dezvaluita activitatea formatiunii secrete a spionilor din timpul Razboiului Rece.

    Expo a continuat sa existe, de bine, de rau, multumita entuziasmului manifestat de niste oameni foarte diferiti pentru un proiect comun militant, aspect care se poate observa si in paginile trilogiei. Intr-un pasaj din Fata care s-a jucat cu focul, Erika Berger pregateste o cafea in chicineta de la ziar. Stieg scrie ca femeia zambeste privind canile desperecheate, fiecare cu logoul altui partid politic. Este o aluzie la activitatea de la Expo, unde cestile de cafea erau tot atat de variate ca si parerile jumalistilor. Acestia puteau fi simpatizantii oricarui partid politic, dar nu si membrii acestuia. Era o regula stricta, ce garanta independenta ziarului, care, astfel, nu putea fi terenul rivalitatilor politice.”