Sergiu Alex vrea sa ne faca, prin muzica, mai sensibili, mai buni, mai morali, mai frumosi sufleteste, intr-o lume invadata de prost gust, incultura, kitsch si nonvaloare. Cum? Vorbindu-ne despre comunicarea spontana, despre dobandirea harului, transfigurarea lutului si innoirea mintii. Lasand muzicii bucuria de a ne lua in stapanire si tacerii sansa de a recupera partea de lumina a gandului.

Prin muzica, el ne invata cum sa devenim vulnerabili la frumos, la povestea deloc imaginara a sunetului si la bucuria, cu o expresie a lui Cioran, ingroparii in cer. Cine a participat la emisiunile lui si-l aminteste impatimit in emotia ne-spusului, dezinvolt, inegalabil in resursele de poezie ale comentariului, magician al contrapunc­tului narativ, pe scurt, un actor al extazului tradus in alte extaze si al apropierii melodiei ca liniste de tine insuti, in realitatea indescifrabila a trairii ei. El ne invata, standu-ne aproape, ca numai in muzica exista o nemargine a marginirii, ca numai in ea esti atins de identitatea (dumne)zeiescului si ca invierea, trezirea din trup, va fi, candva, pentru fiecare dintre noi, acea singuratate muzicala pe care o vom duce cu noi, ca mostenire, dincolo de hotare si de timp.

De fapt, cu o nuanta in plus, nu asculti muzica fiindca esti bun, ci fiindca nu esti niciodata indeajuns de bun, n-o asculti sa te intalnesti cu tine, ci sa traiesti real in risipa invierii tale, asa cum frunza traieste in risipa radacinii si intunericul in cea a luminii. - Aurel Sasu