Muzici si faze
Muzici si faze
Roman distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, 2000
De n-ar fi decit ceea ce pare – un roman despre adolescenta scris cu mentalitatea si cuvintele unui adolescent –, Muzici si faze tot si-ar cistiga un loc sigur, inconfundabil in proza romaneasca de azi. - Mircea Martin (2000)
Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici si faze, ramine cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace. O astfel de carte umileste intregul experimentalism pretentios al anilor '80 ca si oralitatea, de multe ori vulgara, a ultimului deceniu. -Mircea Cartarescu (2002)
Fragment din cartea lui Ovidiu Verdes, "Muzici si faze"
"Gata, s-a sunat. Am luat-o spre clasa, ca aveam dirigentie, si mi-am zis: Ooof, time for another cartoon cu Popeye! Da', ce naiba, neica...? Din curte se-auzea mai mult zgomot ca de obicei, parca era in pauza unui concert. Cand am dat coltul, au inceput niste tiuituri si o voce la microfon. Careu, pupa-ti-as! Oaaa, ce nasol: daca incepea Anton cu disciplina si ii intra morcovu' lu' Popeye, iti dai seama... Ce dracu' i-a apucat, nene, acuma, in ultimele zile, simbata nu ne anuntase nimeni nimic? Si cine vorbea la microfon, ca nu era Anton si parca nici Oarza, adjunctu'?
Nu prea se intelegea, din cauza ecoului, dar am ciulit urechea si am prins ceva cu „insemnatatea zilei de azi". Ce era azi, nenica? Aiurea-n tramvai, poate tinuse iar Ceausila vreun spici cu invatamantu'... Doamne, ce circ fusese anu' trecut, pe 15 septembrie! Ne-au bagat pe toti in sala de sport si da-i, vinzoleala pe-acolo, ne aranjeaza liniste, chestii, dupa care stam noi ce stam, ascultam diverse pacanituri, bubuituri si scirtiituri, semn ca picase statia de amplificare, si, la un moment dat, se trage cortina. Ne uitam: o masa pusa in mijlocu' scenei, cu pinza rosie pe ea, si-n mijloc, un tranzistor d-ala mic, de plastic, cu gaurele. Mai stam putin si, la un moment dat, apare Popeye al nostru, in treningu' lui, si da drumu' la tranzistor, dupa care dispare iar in culise. Faza totala, nene: citeva sute de insi holbindu-se la masa aia si facind brusc liniste, sa vada daca se-aude ceva! "
De n-ar fi decit ceea ce pare – un roman despre adolescenta scris cu mentalitatea si cuvintele unui adolescent –, Muzici si faze tot si-ar cistiga un loc sigur, inconfundabil in proza romaneasca de azi. - Mircea Martin (2000)
Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici si faze, ramine cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace. O astfel de carte umileste intregul experimentalism pretentios al anilor '80 ca si oralitatea, de multe ori vulgara, a ultimului deceniu. -Mircea Cartarescu (2002)
Fragment din cartea lui Ovidiu Verdes, "Muzici si faze"
"Gata, s-a sunat. Am luat-o spre clasa, ca aveam dirigentie, si mi-am zis: Ooof, time for another cartoon cu Popeye! Da', ce naiba, neica...? Din curte se-auzea mai mult zgomot ca de obicei, parca era in pauza unui concert. Cand am dat coltul, au inceput niste tiuituri si o voce la microfon. Careu, pupa-ti-as! Oaaa, ce nasol: daca incepea Anton cu disciplina si ii intra morcovu' lu' Popeye, iti dai seama... Ce dracu' i-a apucat, nene, acuma, in ultimele zile, simbata nu ne anuntase nimeni nimic? Si cine vorbea la microfon, ca nu era Anton si parca nici Oarza, adjunctu'?
Nu prea se intelegea, din cauza ecoului, dar am ciulit urechea si am prins ceva cu „insemnatatea zilei de azi". Ce era azi, nenica? Aiurea-n tramvai, poate tinuse iar Ceausila vreun spici cu invatamantu'... Doamne, ce circ fusese anu' trecut, pe 15 septembrie! Ne-au bagat pe toti in sala de sport si da-i, vinzoleala pe-acolo, ne aranjeaza liniste, chestii, dupa care stam noi ce stam, ascultam diverse pacanituri, bubuituri si scirtiituri, semn ca picase statia de amplificare, si, la un moment dat, se trage cortina. Ne uitam: o masa pusa in mijlocu' scenei, cu pinza rosie pe ea, si-n mijloc, un tranzistor d-ala mic, de plastic, cu gaurele. Mai stam putin si, la un moment dat, apare Popeye al nostru, in treningu' lui, si da drumu' la tranzistor, dupa care dispare iar in culise. Faza totala, nene: citeva sute de insi holbindu-se la masa aia si facind brusc liniste, sa vada daca se-aude ceva! "
PRP: 47.52 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
45.14Lei
45.14Lei
47.52 LeiPrimești 45 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Roman distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, 2000
De n-ar fi decit ceea ce pare – un roman despre adolescenta scris cu mentalitatea si cuvintele unui adolescent –, Muzici si faze tot si-ar cistiga un loc sigur, inconfundabil in proza romaneasca de azi. - Mircea Martin (2000)
Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici si faze, ramine cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace. O astfel de carte umileste intregul experimentalism pretentios al anilor '80 ca si oralitatea, de multe ori vulgara, a ultimului deceniu. -Mircea Cartarescu (2002)
Fragment din cartea lui Ovidiu Verdes, "Muzici si faze"
"Gata, s-a sunat. Am luat-o spre clasa, ca aveam dirigentie, si mi-am zis: Ooof, time for another cartoon cu Popeye! Da', ce naiba, neica...? Din curte se-auzea mai mult zgomot ca de obicei, parca era in pauza unui concert. Cand am dat coltul, au inceput niste tiuituri si o voce la microfon. Careu, pupa-ti-as! Oaaa, ce nasol: daca incepea Anton cu disciplina si ii intra morcovu' lu' Popeye, iti dai seama... Ce dracu' i-a apucat, nene, acuma, in ultimele zile, simbata nu ne anuntase nimeni nimic? Si cine vorbea la microfon, ca nu era Anton si parca nici Oarza, adjunctu'?
Nu prea se intelegea, din cauza ecoului, dar am ciulit urechea si am prins ceva cu „insemnatatea zilei de azi". Ce era azi, nenica? Aiurea-n tramvai, poate tinuse iar Ceausila vreun spici cu invatamantu'... Doamne, ce circ fusese anu' trecut, pe 15 septembrie! Ne-au bagat pe toti in sala de sport si da-i, vinzoleala pe-acolo, ne aranjeaza liniste, chestii, dupa care stam noi ce stam, ascultam diverse pacanituri, bubuituri si scirtiituri, semn ca picase statia de amplificare, si, la un moment dat, se trage cortina. Ne uitam: o masa pusa in mijlocu' scenei, cu pinza rosie pe ea, si-n mijloc, un tranzistor d-ala mic, de plastic, cu gaurele. Mai stam putin si, la un moment dat, apare Popeye al nostru, in treningu' lui, si da drumu' la tranzistor, dupa care dispare iar in culise. Faza totala, nene: citeva sute de insi holbindu-se la masa aia si facind brusc liniste, sa vada daca se-aude ceva! "
De n-ar fi decit ceea ce pare – un roman despre adolescenta scris cu mentalitatea si cuvintele unui adolescent –, Muzici si faze tot si-ar cistiga un loc sigur, inconfundabil in proza romaneasca de azi. - Mircea Martin (2000)
Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici si faze, ramine cea mai adevarata, mai vie, mai inveselitoare si mai nostalgica proza romaneasca pe care am citit-o eu de zece ani incoace. O astfel de carte umileste intregul experimentalism pretentios al anilor '80 ca si oralitatea, de multe ori vulgara, a ultimului deceniu. -Mircea Cartarescu (2002)
Fragment din cartea lui Ovidiu Verdes, "Muzici si faze"
"Gata, s-a sunat. Am luat-o spre clasa, ca aveam dirigentie, si mi-am zis: Ooof, time for another cartoon cu Popeye! Da', ce naiba, neica...? Din curte se-auzea mai mult zgomot ca de obicei, parca era in pauza unui concert. Cand am dat coltul, au inceput niste tiuituri si o voce la microfon. Careu, pupa-ti-as! Oaaa, ce nasol: daca incepea Anton cu disciplina si ii intra morcovu' lu' Popeye, iti dai seama... Ce dracu' i-a apucat, nene, acuma, in ultimele zile, simbata nu ne anuntase nimeni nimic? Si cine vorbea la microfon, ca nu era Anton si parca nici Oarza, adjunctu'?
Nu prea se intelegea, din cauza ecoului, dar am ciulit urechea si am prins ceva cu „insemnatatea zilei de azi". Ce era azi, nenica? Aiurea-n tramvai, poate tinuse iar Ceausila vreun spici cu invatamantu'... Doamne, ce circ fusese anu' trecut, pe 15 septembrie! Ne-au bagat pe toti in sala de sport si da-i, vinzoleala pe-acolo, ne aranjeaza liniste, chestii, dupa care stam noi ce stam, ascultam diverse pacanituri, bubuituri si scirtiituri, semn ca picase statia de amplificare, si, la un moment dat, se trage cortina. Ne uitam: o masa pusa in mijlocu' scenei, cu pinza rosie pe ea, si-n mijloc, un tranzistor d-ala mic, de plastic, cu gaurele. Mai stam putin si, la un moment dat, apare Popeye al nostru, in treningu' lui, si da drumu' la tranzistor, dupa care dispare iar in culise. Faza totala, nene: citeva sute de insi holbindu-se la masa aia si facind brusc liniste, sa vada daca se-aude ceva! "
Detaliile produsului
