Napoleon, la douazeci si unu sau douazeci si doi de ani, se deosebea desigur foarte mult de ceea ce la Paris se cheama un tanar simpatic, si avu marele noroc sa-1 aprecieze d-na du Colombier.
Probabil, succesele sale la Paris ar fi fost mai putin repezi; se va vedea.
El cugeta puternic; avea logica cea mai stransa.
Citise imens sipoatecaintre timp apierdut, spune el. Spiritul sau era viu si prompt, cuvantul energic. La Valencia fu remarcat indata, placu femeilor prin ideile-i noi si mandre, prin judecata-i cutezatoare. Barbatii se temeau de logica sa si de discutiile la care cunoasterea propriei sale forte il tara usor. (Stendhal)
Fragment din lucrarea "Napoleon" - Stendhal

" Voi marturisi cititorului ca am renuntat la orice noblete de stil. Spre a da o idee asupra mizeriei armatei, imi va ingadui cititorul sa o povestesc pe aceea a unui prieten al meu, locotenent?
D. Rober, unul dintre cei mai chipesi ofiteri din armata, sosi la Milano in dimineata zilei de 15 mai, si fu invitat la masa de marchiza A..., pentru palatul careia primise o hartie de incartiruire. E1 se gati cu grija, dar nu avea absolut deloc pantofi; purta, ca de obicei, cand intra in orase capute foarte bine lustruite; le lega cu niste sforicele; insa le lipseau talpile. Marchiza i se paru asa de frumoasa si se temu atata ca saracia lui sa nu fie observata de lacheii cu livrea splendida, care serveau la masa, incat, ridicandu-se, le dadu cu indemanare o moneda de sase franci, adica intreaga sa avere.
D. Robert mi-a jurat ca tustrei ofiterii din compania sa nu aveau decat o pereche de pantofi, mai cuviincioasa, luata de la un ofiter austriac ucis la Lodi, si in toate semi-brigazile situatia era la fel.
Ceea ce e sigur, este ca foarte greu ne-am putea imagina astazi lipsu-rile si mizeria fostei armate din Italia. Cele mai grotesti caricaturi, fructul geniului inventiv al tinerilor nostri desenatori, raman mult mai prejosin realitate. O reflectie poate fi de ajuns: bogatii din aceasta armata aveau asignate, iar asignatele naveau nicio valoare in Italia.
Mi se vor permite amanunte si mai vulgare? La drept vorbind, insa, n-as putea sa redau gandirea mea prin echivalente. Doi ofiteri, unul sef de batalion si altul locotenent, amandoi ucisi in batalia de la Mincio, in 1800, nu aveau laolalta cand au intrat in Milano in mai 1796, decat un pantalon si trei camasi. Cel care nu purta pantalon avea o redingota petrecuta peste pieptul care, dimpreuna cu o haina, alcatuia toata redingota lor; ba, ambele vesminte erau carpite in zece locuri, in chipul cel mai jalnic. Acesti doi ofiteri nu primira , pentru intaia oara, moneda metalica decat la Plaisance; capatara cateva piese cu care isi procurara pantalonul."