Alice, personajul principal al acestei povesti, incepe sa cunoasca fluturii dragostei in primul an de facultate. Copila fiind , aceste sentimente puternice o sperie, facand-o sa nege cu toata taria tot ce o lega de acest simtamant. Necunoscutul - baiatul care ii fura atentia in anii de liceu isi face simtita prezenta doar in primul an de facultate - reuseste sa o cunoasca cu adevarat doar in ultima parte a povestii.

In prima parte, Alice, lasandu-se prada unei povesti false, legandu-se de Cristian, baiatul pe care il cunoscuse intr-o vacanta la mare, doar pentru a acoperi golul lasat de Necunoscut intelege dragostea cu ajutorul lui Cristi, astfel chinuind un suflet nevinovat. El se indragosteste de ea orbeste, suferinta si chinul dragostei acoperindu-l in intregime. Intre timp, constienta si matura dupa aceasta relatie, Alice se intalneste din nou cu Necunoscutul infaptuind impreuna o poveste inca nescrisa...

Este o poveste simpla, unde dragostea umple toate golurile vietii. Un sentiment care ne invata sa suferim si sa ne acceptam ca personaje ale povestilor noastre. Asemeni lui Alice, strans legata de locurile natale, de muntii ei si de mare, reusim sa intelegem rolul nostru, doar asa... facand greseli, neintelegand, de fapt, inceputul.

Fragment din cartea "Necunoscutul. Partea 1" de Alexandra Gheorghe

"O dimineata straina, cu raze palide, imi gadila tampla. Lancezeam intr-o somnolenta de care nu ma puteam dezlipi. Murmuram si parca inca ma mai lasam cuprinsa de visele diforme. Imi deschid usor pleoapele grele, apoi privesc spre o noua zi... Inca era cald si bine sub plapuma de la mama si voiam sa mai lenevesc, dar aceste ganduri erau in zadar. Trebuia sa imi desprind trupul lenes de pat si sa ma arunc cu patos spre ziua mult asteptata.
Ma pregateam intens pentru intalnire (cred ca de doi ani). Gandurile mele rastalmacite, mainile mele gingase, copilaroase inca, pregateau chipul de douazeci de ani pentru o intalnire simpla. Imi recunosc emotiile si acum, inima imi batea cu putere, pasii imi erau grabiti, desi eram constienta ca zece minute trebuie sa intarzii, testandu-i rabdarea sau poate nerabdarea de a ma cunoaste. Dupa nicio ora de pregatire intensa, atat fi zica, cat si psihica, imi iau ramas bun de la Tanti Nuta, gazda la care stateam in primul an de facultate si pasesc zglobie catre metroul de la Piata Sudului ce avea sa ma conduca spre Piata Universitatii, punctul principal al intalnirilor. Calatoria cu metroul, destul de linistita, reusi oarecum sa imi stapaneasca starea de agitatie ce imi ocupa corpul.
"Urmeaza statia Piata Universitatii, cu peronul pe partea dreapta", fredona doamna aceea mereu prezenta in metrourile bucurestene. Depasesc gratios linia de la usa metroului, caut cu privirea o bancuta libera si ma asez cocheta pentru a mai astepta cateva minute.
Am deschis cartea mea preferata, "Invitatie la vals", de Mihail Drumes, un roman de dragoste exceptional, apoi imi cufund privirea in randurile scriitorului. Nu apuc sa depasesc doua pagini ca telefonul anunta nervos si nerabdator, exact asa cum planuisem.
- Hei, ce faci? Ne mai vedem? Te astept aici de o ora aproape, spuse el pe un ton destul de apasat."