Razboaiele, secretele si tragediile se impletesc cu tandrete si umor intr-un roman care spune o poveste de neuitat despre suferinte, pierderi, dorinte si sperante si mai ales despre cautarea iubirii.

 

    „Razboiul dintre Bella Marcovici si Iacov Marcovici era lung si greu. Numele acelui razboi nu e necunoscut pentru ca ar fi lipsit de lupte pe viata si pe moarte, de manevre sofisticate sau de jertfe amare. Ghinionul Bellei Marcovici era ca razboiul avea loc intr-un timp in care toti se luptau cu toti. Evreii din Europa se luptau pentru supravietuire. Francezii, pentru picul de onoare care le mai ramasese. Rusii, pentru stepele lor inghetate. Britanicii se luptau pentru imperiu. Si in timp ce ei se luptau se luptau si toti ceilalti - chinezii cu japonezii si indienii cu africanii. Continuau, bineinteles, si razboielile obisnuite - lupii se luptau ca sa sfasie, iepurii, ca sa nu fie sfasiati. Pestii mari mancau pestii mai putin mari. Pasarile de prada isi aruncau umbra asupra rozatoarelor de camp. Iar in tot acest timp Bella Marcovici continua sa lupte pentru libertatea ei. Si, cu toate ca acest razboi nu e consemnat in documente oficiale - niciun cuvant in presa sau in cartile despre natura satenii il urmareau totusi mereu cu interes. 

    - Auzi, ieri iar n-a dormit acasa.

    - Lumina a fost aprinsa la el pana la trei fara un sfert!

    - O sa-l omoare cu flirturile ei.

    - Da' cum ramane cu ce-i face el? E mult mai rau!

    Satenii erau scarbiti de ce-i facuse Iacov Marcovici Bellei. Atat de scarbiti, ca nu lasau povestea sa se odihneasca nici macar o clipa. Cand il vedeau pe strada, dadeau din cap a repros, cand il vedeau la camp, lucrandu-si pamantul, tataiau suparati. Cand se lasa tacere la masa, era suficient sa-i pomeneasca unul numele si spiritele se aprindeau imediat, ardeau ca focul si mocneau cum mai mocneste focul dupa ospat. Daca se contraziceau doi si se ajungea la cearta, atunci unul dintre ei cauta sa-l aduca in discutie pe Iacov Marcovici si imediat subiectul conversat era uitat, iar cei doi erau deja dupa ocari si dupa tatait din limba.”